Rugă
Eugen Laurian În nemărginirea îndurării tale, cer îngăduință celui nevăzut: Dă crezare, Doamne, necredinței mele de a crede-n toate ce nu-s de crezut... Dacă-n vâlvătaia aprigelor gânduri mai apar și umbre de dezinteres, Ia puterea, Doamne, neputinței mele de-a putea-nțelege ce nu-i de-nțeles... Cugetând asupra rezistenței tale și-a tenacității ce nu te-a trădat, Ia tăria, Doamne, netăriei mele de-a putea parcurge calea de urmat... Cu durere-n suflet si căință-adâncă... și-ațintind speranța de-a fi izbăvit, Dă-ndurare, Doamne, ne-ndurării mele față de aceia care mi-au greșit. Cuvios vin, Doamne, spre a ta socoată și mă rogu-ți, iarăși, cu adevărat, Dă iertare, Doamne, neiertării mele celor ce greșit-au și nu i-am iertat... Dacă-n nebuloasa valurilor vremii m-am căit amarnic când am mai greșit, Dă tăcere, Doamne, netăcerii mele din acele clipe când m-am spovedit... Dă nădejde, Doamne, dejnădejdii mele de-a vedea poporu-n deznădăjduire,