Postări

Se afișează postări din decembrie, 2015

Rugă

Eugen Laurian În nemărginirea îndurării tale, cer îngăduință celui nevăzut: Dă crezare, Doamne, necredinței mele de a crede-n toate ce nu-s de crezut... Dacă-n vâlvătaia aprigelor gânduri mai apar și umbre de dezinteres, Ia puterea, Doamne, neputinței mele de-a putea-nțelege ce nu-i de-nțeles... Cugetând asupra rezistenței tale și-a tenacității ce nu te-a trădat, Ia tăria, Doamne, netăriei mele de-a putea parcurge calea de urmat... Cu durere-n suflet si căință-adâncă... și-ațintind speranța de-a fi izbăvit, Dă-ndurare, Doamne, ne-ndurării mele față de aceia care mi-au greșit. Cuvios vin, Doamne, spre a ta socoată și mă rogu-ți, iarăși, cu adevărat, Dă iertare, Doamne, neiertării mele celor ce greșit-au și nu i-am iertat... Dacă-n nebuloasa valurilor vremii m-am căit amarnic când am mai greșit, Dă tăcere, Doamne, netăcerii mele din acele clipe când m-am spovedit... Dă nădejde, Doamne, dejnădejdii mele de-a vedea poporu-n deznădăjduire,

Blondele și badea Mircea

     (după tăierea pensiilor militare) Eugen Laurian Două tinere - și blonde, în compartiment de tren, merg unde le duce trenul – gen de fete din monden ! –  văd în fața lor, pe bancă, singur cuc, un bătrânel ponosit, ca vai de lume, și c-o traistă după el... Barba-i lungă, țesălată, caier gros, din lână albă, îi curgea pe pieptu-i mândră, ascunzând, sub ea, o salbă – decorații și medalii de la nu știu ce răzbel, că făcuse și războiul și-ajunsese colonel – dar demult, demult aceasta – fosta-i lele-ai fost odată ! – iar acum, cu burta goală și cu pensia tăiată, pleacă la copii, că-i are duși în lumea lor să-și cate fiecare rostu-n viață, că la el e nedreptate... Și-au piedut cu toții slujba, fabricile s-au închis, politrucii fură-ntruna, totul e un compromis, înțelegeri fără noimă, cu o lege arbitrară au ajuns stăpânii țării unsuroși veniți de-afară care fură, fură, fură... fură azi, fură și mâine de nu