eugen laurian

Amintește-ți toată viața, de când mic ești până mori, că ești OM și, drept urmare, lumii-ntregi, îi ești dator ! A ta trecere prin viață s-o marchezi ca pe un dat ! Vremuiește, după tine, doar ce-ai scris și ce-ai plantat. Un gând bun, o faptă bună, lasă ce-o să poți lăsa; lasă pilde înțelepte, numai lasă, tu, ceva ! Să lași dâră în memorii, lasă urmă din ce-ai fost... Lasă...! Să nu-ți zică alții că trăit-ai fără rost ! Nu uita, pe-oriund’ te-ai duce, fă doar bine...! Că, apoi, doar memoria și-o cruce vor rămâne după noi. Lasă urme, numai lasă, fă ceva să dăinuiești: un copil, un pom, o ca să; să mai fii și când nu ești ! Fă durabil, și nu fleacuri, și fă bine, adecvat, ca să-ți dăinuie, prin veacuri, tot ce-ai fost și ce-ai lăsat ! Mulți sunt cei ce vin pe lume și-și duc traiul ca în turmă... Toți voiesc să dăinuiască ! Câți, din ei, lăsat-au urmă?... Nu rămânem decât ceea ce-am lăsat; și ne păstrăm în memoria comună do

– Față de noi toți, bărbații, ea e mult prea arătoasă... Și pe ce considerente, Doamne, care-a fost ideea și motivul pentru care, când ai făurit femeia, ai făcut-o-așa de dulce... și-ai creat-o-așa frumoasă? – Am creat-o pentru tine, om nepriceput ce ești... Pentru tine-am făurit-o, – frumusețe și dulceață ! Și i-am pus și suflet mare... și o fire șugubeață, totul, totul, pentru tine – ca să poți să o iubești ! – De-ai făcut-o pentru mine, de ce nu e și-nțeleaptă? De ce-i super-guralivă... de ce vrea, într-una, sfadă?... De ce vrajbă și gâlceavă?... Nu vezi că-i, un pic, neroadă?... De ce, Doamne, n-ai făcut-o ca să fie și deșteaptă? – Am alcătuit femeia să te poată ispiti... Și cu bune și cu rele, pentru tine-am inventat-o!... Și i-am dat atâta minte, chiar atunci când am creat-o, să te super-îndrăgească!... Să te poată, ea, iubi ! Am făcut-o guralivă să te poată potoli... La cât ești de aiurit, am creat-o prea deșteaptă, gânditoare,