eugen laurian

Eugen Laurian E toamnă-n buzunarul de la piept, dar inima-mi surâde de-atâta primăvară încât îmi vine-a crede că s-a-ntâmplat ceva ce nu știu dacă-i bine ori dacă-i, doar așa, un foc de paie arse din cel ce-odinioară ardea, întotdeauna, pasionant și drept. Și-i toamnă, poate, în simțiri și-n gând, dar gândul mă îndeamnă l-atâta primăvară că nu mai știu de-i neaoș... Probabil răscoliri de dusă primăvară... Ori, poate-nchipuiri ce-ar vrea să mai ațâte un foc (a câta oară?) pierdut printre ruine, umil, tăcut, plăpând. Să fie oare toamnă în mersu-mi și în glas de când surâsul toamnei cu grijă mă-nconjoară și-mi toarnă-n obiceiuri fărâme de necaz să-mi macine speranța, lăsându-mi pe obraz însemnele iubirii din altă primăvară din care astăzi, sigur, doar urme-au mai rămas? Chiar dacă este toamnă-n întregul univers, aș vrea ca universul să cânte-a primăvară când visul meu nesigur rămas într-un impas mai bâjbâie pe drumuri, de cer tot mai

Eugen Laurian Sărută marea firul de nisip, venind spre țărm (pentru a câta oară?) să-i fure sărutarea ce aseară i-ai dat-o mersul tău, stereotip; un fel de stratagemă, un tertip, călcând nisipul viu, așa-ntr-o doară. Sărută marea corpu-ți de sub slip ascuns privirilor prea indiscrete, lipind pe coapse-ți buzele-n buchete, mănunchiuri și petale, fel și chip, cu-atâta bucurie de nisip încât îi vine-n apă să se-mbete. Sărută marea sutien și sâni și-n valul ei cu valul te provoacă, te-nlănțuie, te-alintă, te dezbracă, voind plecarea-n lume s-o amâni... Voind nu ore, zile, săptămâni, ci-o vară-ntreagă la sânu-ți să petreacă. Înnebunită de iubirea ei, pătrunsă-n adâncimi pe îndelete prin unduiri și frământări concrete, dansând cu tine-n valuri de scântei, săltând abrupt, mai des ca de-obicei, cu tine marea pare să se-mbete! Asprovalta, Grecia – 1septembrie 2016

Motto: Nimic nu te va costa mai scump decât ceea ce primești pe gratis ! Proverb arab   Eugen Laurian Obișnuit tot cu stăpân, sărac, cinstit, țăran român, trăind în mare izolare, a auzit că-n depărtare hăt, mult de dincolo de zări, de șapte mări și nouă țări, exist-o mare baroneasă ce, cu purtarea ei aleasă, mereu cu ochii pe pohodnici, ajută oamenii nevolnici... S-a auzit și-n România că-i fără seamăn dărnicia, nu face-un pic pe mizantropa și-o cheamă Doamna... Europa. Și se zvonise, spun vecinii, că marea doamnă, cu străinii, e darnică și generoasă, adevărată baroneasă, și-i culmea de mărinimoasă; oferă, aproape tuturor, tot ce nu au... și tot ce vor... Așa că, într-o zi de-Ajun s-a îmbrăcat cu ce-i mai bun, s-a potrivit într-o oglindă... Apoi, și-a căutat prin tindă și și-a luat, blajin, toiagul, cuviincios, să-i treacă pragul, să-i spună și, el, limitroful, ce crunt și mare-i este oful... Și a purces l

Eugen Laurian Copiilor, pe buza nisipului fierbinte, le mângâie auzul și pielea însorită  cu valul ce-i sărută spre-ai duce în ispită să-mbrace, iarăși, marea cu udele-i veșminte. Iubitelor, deprinse să îi asculte șoapta, le susură-n ureche un șopot de cuvinte să le sucească mintea cu certe jurăminte de-a le iubi, în valuri, cu gândul și cu fapta. Bărbaților, în taină, le dă asigurarea că, doar, în depărtare găsesc nemărginirea... Și îi invită, mistic, cu toată-mpotrivirea, pe neștiute drumuri, spre-a-și căuta chemarea. Bătrânilor, cărora le-a picurat prin oase și prin articulații nevoi și supărare, le dă speranța vie că-ntinși, fiind, la soare s-o domoli tortura durerii nemiloase. *** Și marea ne șoptește aceleași înțelesuri prin taine diferite, cum ni-i deprins limbajul... Suntem în stare, oare, să-i intuim mesajul când bântuie gândirea doar fleacuri și eresuri?... Asprovalta, Grecia – 30 august 2016 Din viitorul volum de