Postări

Se afișează postări din octombrie, 2016

Salutul lui Ispas

(premieră mondială, românească) Eugen Laurian Admiratorilor bătrânelor corăbii ce străbăteau, odată, nesfârșitele întinderi albastre ale mărilor și oceanelor le este îndeobște cunoscută superba imagine a unui velier manevrând pentru a căuta și aborda gura de intrare în port. Și cum mai toate urmașele acestora sunt, astăzi, doar nave școală necesare instruirii tinerilor cadeți aflați în marșul lor către devenirea profesională, este lesne de înțeles că la bordul unei asemenea nave nu poate trona decât spiritul de aventură al celor care, poate, nici n-au împlinit, încă, douăzeci de ani. Ei, bine, pe un asemenea velier totul este posibil! Mai ales dacă la comanda lui se găsește omul potrivit. Omul care, prin pricepere și modul de a înțelege sufletul imberb al cadetului, este capabil să determine echipajul în a face minuni. De vreo 30 – 35 de ani a devenit un obicei ”împământenit” (ar trebui să scriu, poate, ”împuntit”!?!) la bordul majorității velierelor – nave școală – ca atun

De-aș putea...

Eugen Laurian De-aș putea născoci un ocean de idei și-aș putea intui urma fraților mei care-au fost mai bătrâni, mai tăcuți și-nțelepți, mai smeriți, mai umili, cumpătați și mai drepți, cine-au fost, ce-au făcut... și ce urme-au lăsat pe pământ cât au fost... și pe unde-au umblat... ce-au durat cât au fost... și cu ce s-au trudit... și ce chinuri au tras...   și ce mult au muncit să ne fie mai cald, să ne meargă din plin, să avem ce mânca, să ne fie senin, să avem ce-mbrăca, ce-ncălța, ce citi... De-ai putea să îi vezi, de-ai putea să îi știi am fi, oare, la fel, tot zăluzi și buimaci ? Am mai fi fără rost... fără țel... fără baci?... De-aș putea să te urc undeva în înalt ai vedea cine-ați fost, tu și el, celălalt... ca să vezi unde-ajungi, ca să știi ce-ai să fii când de mult nu mai ești și trăiești prin copii, să-i auzi pe urmași despre tine ce zic, că-ai lăsat pe pământ?... Ce-ai primit, ori nimic ? Și să vezi descendenți despre tine ce spun, cum ai

Supremul credincios

La congres, masă rotundă... de jur împrejurul ei stau creștini și necreștini: indieni, arabi, evrei... Tema pusă în dezbateri, cu înscrieri la cuvânt: „Care-i cea mai milostivă, din religii, pe pământ?” Într-o zi, după dezbateri, pe-o străduță-n sălătruc indianul și arabul văd evreul la un suc... După ce le-au dat binețe, salutându-i pe-amândoi, i-a poftit: – Stați jos la masă, să vă bucurați și voi ! Și sorbind din păhărele, cum e lesne de-nțeles, vrând-nevrând, veniră vorba despre tema din congres... Și se-apucă fiecare să vorbească, caz cu caz, cum l-a ajutat credința ca să iasă din necaz. Zise, primul, indianul că-ntr-o zi, potop – ploioasă, s-a rugat adânc lui Budha să-i salveze mândra casă și grădina-nfloritoare... Iar prin norul ăla negru, dintr-odată, uite-așa s-a făcut senin... albastru, peste toat-averea sa. – Eram în deșert, pe moarte, – zise-arabul, un felah – fără apă, mort de sete!... Dar, rugându-l pe Allah, am întors c