Salutul lui Ispas
(premieră mondială, românească) Eugen Laurian Admiratorilor bătrânelor corăbii ce străbăteau, odată, nesfârșitele întinderi albastre ale mărilor și oceanelor le este îndeobște cunoscută superba imagine a unui velier manevrând pentru a căuta și aborda gura de intrare în port. Și cum mai toate urmașele acestora sunt, astăzi, doar nave școală necesare instruirii tinerilor cadeți aflați în marșul lor către devenirea profesională, este lesne de înțeles că la bordul unei asemenea nave nu poate trona decât spiritul de aventură al celor care, poate, nici n-au împlinit, încă, douăzeci de ani. Ei, bine, pe un asemenea velier totul este posibil! Mai ales dacă la comanda lui se găsește omul potrivit. Omul care, prin pricepere și modul de a înțelege sufletul imberb al cadetului, este capabil să determine echipajul în a face minuni. De vreo 30 – 35 de ani a devenit un obicei ”împământenit” (ar trebui să scriu, poate, ”împuntit”!?!) la bordul majorității velierelor – nave școală – ca atun