eugen laurian

Eugen Laurian Când voi fi fost... Când voi fi fost aducere aminte și dorurile, toate, fi-vor moarte, de vei interpreta anume carte mă vei găsi ascuns printre cuvinte. Când voi fi fost doar filă de poveste și când, ardent, voi colinda spre soare să-mi răsfoiești cu stele căzătoare timidul vers ce-a declan ș at tempeste. Când voi fi fost doar praf și amintire și când, pribeag, voi rătăci spre stele să-ți amintești de dorurile mele ce-au căutat, în van, o izbăvire. Când voi fi fost... Când voi fi fost... și-oi întreba de tine, iar tu vei chefui cu cei rămașii, să-ți amintești că voi, toți chiriașii acestei lumi, veți deveni ca mine!... Când vei cerca și tu, cu râvnă, poate, s-aduci adâncul cerului spre tine, vei sesiza, în ofuri și suspine, c-ai devenit un... ”vei fi fost” în toate! Și când, convins că lumea-ți aparține, te-ai transformat și tu în amintire, vei constata, cu spaimă și uimire, c-ai devenit un... ”vei fi fost

Eugen Laurian   Mă năpădește toamna cu gânduri, fel de fel, de parcă-ar vrea să afle cât, încă, frunza-i verde în cafeniul toamnei ce-ncearcă să-mi dezmierde păgânele dorințe țesute-n brumărel. Așa că-i spun să știe că încă nu-s sătul de vară-n plină vară... Și c-a venit devreme să-mi dea deja răspunsuri acutelor probleme la care niciodată n-am meditat destul. Să nu-mi mai bage-n traistă ispite, lingușiri, tentații de tot felul, seducții și cerințe!... Să nu-mi momească traiul cu palide dorințe! De vrea să-mi știe starea, privească-mă-n priviri! Când m-oi uita ’nainte scrutând în depărtări, să știe că privire-mi înseamnă îndrăzneală, mândrie și prestanță, curaj și chibzuială... Să nu-mi încurce drumul prin vane încercări! Când m-o vedea adesea cătând spre Cel-de-sus, să vadă-n uitătura-mi o maximă credință; că-n vremuirea vremii îi cer îngăduință să nu mă-ndrepte toamna pe drumu-i spre apus! De voi privi în juru-mi, făcând di

 Eugen Laurian De vrei s-ajungi, va trebui să pleci, că ezitarea ta în loc te ține... Vei  reuși!... Dar trebuie să treci prin încercări, strădanii și suspine. De vrei să fugi, va trebui s-alergi ’nainte de-a-ncerca s-o iei la goană; de vrei s-alergi, învață-ntâi să mergi și, pas cu pas, din mers să-ți faci icoană! De vrei să mergi, întâi fă primul pas, apoi, pe-al doilea să-l așezi cu seamă și tot așa pân’ nu au mai ramas nici îndoieli, nici groază... și nici teamă. De vrei să poți, va trebui să vrei și nu doar să râvnești realizarea; de vrei să vrei, va trebui să iei în calculul grăbirii... și răbdarea. De vrei să urci și-acolo să rămâi, pășește-n prima treaptă spre înalt; de vrei s-ajungi, gândește mai întâi să nu urci toată scara dintr-un salt. Obținerea izbânzii, ca enigmă, e-n persistența oricărui demers, căci nu e vreo enigmă-n paradigmă... Secretul e să nu te-oprești din mers! Bragadiru – 17 martie 2016 Di