eugen laurian

(melancolie destinată colegilor de liceu militar, la 50 de ani de la absolvire) Eugen Laurian Visez la clipa-n care, îmbătrânind mereu, voi deveni, o noapte, elevul de liceu când inocența-n sine mi-era bun adăpost; iar eu să fiu același, așa cum am mai fost... Să mi se-aducă masa și eu doar să mănânc... Dup-un program de seară să cad în somn adânc iar către dimineață să nici n-aud chemarea; plantonul de serviciu strigându-mi: ”Deșteptarea!!!” Să pot urca pe dealuri, s-ajung iar pe Rarău, să fiu ce-am fost odată, cuminte și... flăcău și-n pas de defilare, semeț ca la paradă, să nu-mi mai pară mersul... și trudă... și corvoadă... Mi-e dor să fiu iar tânăr, să nu știu ce se-ntâmplă, să n-am mătasea bărbii, nici ghiocei la tâmplă, să port emblemă-n frunte și lampas la picioare, și-abia la ora zece să fac înviorare... Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu adult și-aș vrea să fiu același, ca-n vremea de demult, imberbul fără barbă, mus

Eugen Laurian  În nemărginirea îndurării tale, cer îngăduință celui nevăzut:  Dă crezare, Doamne, necredinței mele de a crede-n toate ce nu-s de crezut... Dacă-n vâlvătaia aprigelor gânduri mai apar și umbre de dezinteres, Ia puterea, Doamne, neputiinței mele de-a putea-nțelege ce nu-i de-nțeles... Cugetând asupra rezistenței tale și-a tenacității ce nu te-a trădat, Ia tăria, Doamne, netăriei mele de-a putea parcurge calea de urmat... Cu durere-n suflet si căință-adâncă... și-ațintind speranța de-a fi izbăvit, dă-ndurare, Doamne, ne-ndurării mele față de aceia care mi-au greșit. Cuvios vin, Doamne, spre a ta socoată și mă rogu-ți, iarăși, cu adevărat, dă iertare, Doamne, neiertării mele celor ce greșit-au și nu i-am iertat... Dacă-n nebuloasa valurilor vremii m-am căit amarnic când am mai greșit, dă tăcere, Doamne, netăcerii mele din acele clipe când m-am spovedit... Dă nădejde, Doamne, dejnădejdii mele de-a vedea poporu-n deznădăjduire, s