Postări

Se afișează postări din 2018

Renii moșului

de Eugen Laurian Sorbind în toiul iernii tot viscolul și vântul, cu sănii fermecate ajung la polul nord de unde-ncep să zboare... Și-ating chiar un record că numai într-o noapte colindă-ntreg pământul să viziteze oameni și daruri să împartă... (Cu ei aleargă moșul în noaptea de Crăciun!...) Prin cerul plin de aștri, plutind pe drumul bun ei au, ca stea în frunte, un G.P.S.... și-o hartă. De-aceea-ntotdeauna vor dibui adrese spre a găsi pătuțul oricărui mic copil și vor pătrunde-n case tăcuți, ușor, tiptil, să-ncânte sacre inimi de prinți și de prințese! Și-adoua zi, de trudă, ca două arătănii ce-s prin văzduh fantome – doar piele și, doar, os! – vor fi, după o noapte de zbor maiestuos, buni doar pentru odihnă, nicicum de pus la sănii... Pe primul, cel doar coarne, îl vom numi Cornel și-l vom servi tenace cu foc și cu jăratic... Pe-al doilea, cel din dreapta, la fel de nebunatic  – doar piele și doar coaste – îl botezăm Costel. Și

Berbecul-baci și câinele bilingv

(Pamflet adresat unor minți bolnave ce au semnat, nu de mult, un răvaș prin care cer „independența Ardealului”.) de Eugen Laurian Organizat de-o minte dobitoacă spre-a se distra și timpul să-i mai treacă, se disputa un dârz și aprig meci în care viguroși și ne-nfricați berbeci își disputau supremația pe toloacă. Partida avea clenci și mare miză... De-aceea-acum, în ultima repriză, se tot izbeau și se sforțau, să se răstoarne, berbecii blonzi cu cei bruneți, a căror coarne nu acceptau să se sfârșească meciul c-o remiză. Pe când berbecii se sforțau demențial, lătrând bilingv, un amărât de câine a prevenit că, iarăși, de pe deal veni-vor, ne-ndoielcnic, chiar de mâine lihniții lupi poftind la cașcaval. La câtva timp, pe la apus de soare, fiind de strajă-n margine de luncă (unde-și avea marcantul loc de muncă) un alt Grivei s-a speriat atât de tare de-a lupilor amenințare încât a început să latre-n gura mare amestecând, bolborosind

Cârja nației

de Eugen Laurian În ritmuri de paradă o cârjă lung oftează purtându-și, greu, necazul... Și-i biciuie obrazul arsura de zăpadă... Dar, dârză, defilează. Tăcută-i și supusă, mereu încovoiată și-n pragul disperării... Din pricina dotării de spate-i mult adusă și merge cocoșată. În glas de tamburine unirea-și celebrează slăvindu-și tricolorul... Și lui îi dă onorul, c-așa i se cuvine!!!... Și, dârză, defilează! Rănită la picioare în crâncene războaie abia de-și ține pasul... Și cugetă... Impasul de tristă cârjă doare... Dar, dârză, nu se-ndoaie. Pășește, dă onorul, cu greu înaintează privind către tribună... Și-n marșul ce răsună sărută tricolorul... Și, dârză, defilează. În timp ce spectatorii aflați pe trotuare o văd ca izbăvire, c-o altfel de privire, de sus, cârmuitorii o vor tăcută mare smerită și umilă, supusă, aplecată, și doar de șmotru bună... Doar lor să se supună, cuminte și doc

Și când am bani...

de Eugen Laurian Eu, când n-am bani, aș vrea să mă însor că, poate-așa, aș duce-o mult mai bine; iar când am bani, benchetuiesc și strig că, de-aș putea, să divorțez îmi vine. Eu, când n-am bani, îmi angajez nevasta în locul secretarei cea zglobie; dar când am bani, pe dulcea secretară o promovez la rangul de soție. Convins sunt, când n-am bani, că dintre toate soția mea e cea mai fascinantă; dar când am bani, să-mi protejez nevasta, mai plec, prin deplasări, și c-o amantă. București – 28 iulie 2018