Postări

Se afișează postări din 2019

Am învățat a-mbătrâni

 Autor: Eugen Laurian Printre atâtea zbârcituri un rid m-a vizitat aseară; venea – pentru a câta oară? – să-mi creioneze partituri în simfonia necesară bătrânelor căutături. Cu bucurie l-am primit... Îl căutam de ceva vreme să-mi lămurească vagi dileme, batându-mi tâmpla, ascuțit... E prea târziu, ori prea devreme să-mi spună c-am îmbătrânit? Am învățat demult a ști că-n viața noastră relativă, atrăgătoare și parșivă, nu-i cale-ntoars-a reveni... La moarte nu-i alternativă decât să-nveți a-mbătrâni. De-aceea-ngân, de-atâtea ori, al bătrâneților solfegiu cu-ntregul lor imens cortegiu de pași mărunți, sovăitori... Ce sfânt și mare privilegiu să-mbătrânești ca să nu mori!... Bragadiru – 20 februarie 2019 Din viitorul volum de versuri

Evoluție

Autor: Eugen Laurian Când eram sub Suleiman în Imperiul Otoman birurile-au însemnat viață dulce: doar rahat! (evident, turcesc!) Când am fost sub nemți, cândva, numai ”Ho!”... și ”Ho!”... și ”Cea!” cu avântul cunoscut (a) ”lucrului bine-făcut”! Mai târziu, fiind sub ruși, toată lumea – sluj și sluj... Astăzi?... Astăzi ne-am emancipat: nu doar sluj, ci și rahat!... (occidental?) Bragadiru – 2 noiembrie 2017 Din volumul de versuri „Furia disperării”,  publicat la editura Amanda Edit /2019

Rugăciune

 Autor: Eugen Laurian De mă vezi destoinic, blând și milostiv, tămâiază-mi fruntea cu intenții bune și ursește-mi, Doamne, gândul să-mi adune   iambul și troheul, verbul incisiv! Miluiește-mi tâmpla cu lumini din cer, scânteiază-mi, Doamne, cugetul cu verbe... Cu noi înțelesuri și idei superbe fă-mă poeziei bun corăbier. Și cu smirnă blondă din bătrân livan mintea luminează-mi cu un gând curat, sufletul păstrează-mi veșnic nepătat de nimicul vieții crud, amar, viclean. Și cum toate astea, Doamne, Ți le-nchin să-mi sădești în suflet binecuvântare, hărăzește-mi steaua călăuzitoare dezmierdându-mi fruntea cu un gând senin. Bragadiru – 20 martie 2018 Din volumul de versuri „Furia disperării”,  publicat la editura Amanda Edit /2019

Regrete

 Autor: Eugen Laurian Și, iată, a venit și vremea când mi-o spun încet, ori, poate, doar în gând: ”Ce-aș huzuri – sultan între sultani – de-aș mai avea, și-acum, 60 de ani!” Bragadiru – 12 decembrie 2017

Icoana mamei

Autor: Eugen Laurian Nu te plângeai, vreodată, că nu ai ce găti, nici că s-a stins lumina ori focul cel din vatră; scoteai de ale gurii din apă și din piatră și-ndestulai o „lume” în fiecare zi... Cu zâmbetul cât casa, mă așteptai în prag, mă sărutai pe frunte oftând de bucurie, apoi, cu nerăbdare, dând cerului simbrie îmi ofereai plăcinte și oala cu chișleag. Când bâzâiam de foame, privind în ochii tăi, că nu găsesc nimic la noi în bătătură, o așchie de pâine, cu sare și untură, ca dintr-o întâmplare, creștea sub ochii mei. Te văd, și-acum, prin vremuri de dincolo de veac mergând cu talpa goală ( Ți s-au tocit papucii?...), punându-mă la masă și, după semnul crucii, tăind din mămăligă cu briciul de bumbac. Când, istovit de joacă, eram un măscărici mânjit și-n cerul gurii și-aproape rupt de foame, din chingile-ndurării puneai să mă deshame o ciorbă de fasole, ori borșul cu urzici. Și-n zi de sărbătoare, cu-n vârstnic linguroi n

Dorință

Autor: Eugen Laurian Adorm neadormit și mă trezesc mereu, străin de lumea care mă-nconjoară, durerii să-i ordon să nu mai doară și versului să se transforme-n curcubeu. Clipitei să-și arate veșnicia schimbându-și efemeru-n nemurire, eternității să îi dau de știre când mersul ei îmi cere cumetria. Să-i frâng luminii pașii către noapte și-un dram de timp apusul să câștige; să-i cer tăcerii mele să mai strige și strigătului să-i răspund cu șoapte. Speranței să-și arate disperarea și deznădejdii să-și închidă gura; nemărginirii să-i cunosc măsura și țărmului să-și cumințească marea. Doar timpului i-aș dezmierda aripa spre-a-mi arăta, în treacăt, simpatia; pendulei să-mi indice veșnicia și veșniciei să-mi marcheze clipa. Bragadiru – 12 martie 2018 Din volumul de poezii „Furia disperării” publicat la editura Amanda Edit /2019

Deziderat

 Autor Eugen Laurian Nu pot să-ndrept eu lumea, nici taine să dezleg... Și nici să schimb natura... Pot, doar, să-o înțeleg... N-am să detest lichele, netrebnici ori otrepe... Și nu le-admir prezența, vreau, doar, să-i pot percepe... Când știu că lumea asta-i făcută – nu de zei – nici nu le plâng absența, nici nu m-amuz de ei. Nimic din ce-i în viață nu voi disprețui am grijă, doar, întruna, a nu păcătui. Nu vreau să știu de toate, nici lauri să culeg!... Vreau, doar, îngăduință, și, doar, să vă-nțeleg!... Bragadiru – 30 ianuarie 2017 Din volumul de poezii „Furia disperării” publicat la Editura Amanda Edit / 2019

Să taci...!

Să taci, atunci când iritarea te-ndeamnă să mai spui ceva!... Să taci și când nervozitatea te îmboldește a mușca ! Să taci, de ai de spus doar fleacuri și în cuprins și-n preambul ! Să taci și-atunci când n-ai ce spune și-atunci când ai vorbit destul ! Să taci, atunci când necuratul te ispitește să bârfești ! Iar dacă vezi c-o face altul mai bine-ncearcă să-l oprești ! Să taci, când sufletul ți-i negru și de obidă încărcat ! Să taci, când inima ți-e arsă și-i plină de venin curat ! Să taci, atunci când unu-ncearcă să te provoace, negreșit !... Să taci și-atunci când vezi că altu-i mai priceput, mai instruit ! Să taci, de nu știi vreo problemă, sau nu știi cum s-o abordezi ! Să taci, până îți vine rândul și după-aceea spui ce crezi ! Să taci, de n-ai gândit ’nainte! Gândește-te la subiect apoi rostește-ți chibzuiala și spune-o simplu și direct ! Să taci, când intri în biserici ca să-l auzi pe Dumnezeu ! Să ta

Aria imposturii

(de la președintele blocului și până, hăt, departe!) Eugen Laurian Chiar dacă-n viața asta n-am făcut nimic de care lumea să-și aduc-aminte, sunt cel mai potrivit să vă fiu președinte și vieții voastre vreau să mă dedic! Nu-i altul vrednic să vă reprezinte... Doar eu sunt apt și sunt îndreptățit să mă votați!... Sunt cel mai nimerit să vă slujesc, din nou, ca președinte! Nu-mi cereți lămuriri ori socoteală de ceea ce-am făcut până acum; nu vreau să mă opriți din mândru-mi drum și să ratez cămașa prezidențială. Dac-am furat, mi-e martor Dumnezeu că am făcut-o doar să mă mai ’nalț, dar știu să-i fac penali pe toți ceilalți ce-au șterpelit cum am ciordit și eu. Vă cer numai atât... Luați aminte că-s cel mai potrivit... Și tot ce îmi doresc e să fiu baci și să vă cârmuiesc!... Votați-mă, deci, iarăși, președinte! N-am fost nici procuror, nici avocat, dar fac ce vreau în „parohia mea” că „șarlatanii” nu m-or suspenda chiar d

Strigătul pămânului

Autor:  Eugen Laurian Rănită pasăre de pradă!... Te răzvrătești prin zvârcoliri   menite a-mi ucide pacea, a-mi îngrozi închipuirea cu demonii, atotputernici, ce-mi bântuie prin amintirea   trecutelor tihnite zile când te sorbeam doar din priviri și-ți căutam, în depărtare, conturul și nemărginirea. Stăteai cuminte astă vară sub ochii mei parcă vrăjiți de nefireasca-ți acalmie... (Și nici o umbră de turbare!)... Doar undele-ți îmi ofereau eterna lor îmbrățișare pe tâmpla gândurilor mele și-a miilor de-ndrăgostiți de plaja-mi ademenitoare, de vis, de tine și de soare. Dar astăzi, parcă-ai fi nebună!... Cu păru-n coame despletit alergi într-una, agasantă, din răscolirile-ți profunde   spre țărmurile-mi speriate de valurile furibunde ce-nghit, avid, pământ și apă din pieptul meu neprihănit, zvârlind rapid îngrijorarea din nicăieri spre orișiunde. Bolândă mare nealbastră!... Te răzvrătești necontenit la orice nebunească pală care-ți pr

Vremuirea vremii

Autor: Eugen Laurian Încărunțește tâmpla cu fiecare noapte de gânduri ostenite ce nu-s ce par a fi... Iar fruntea se-ncrețește cu fiecare zi când griji cotidiene răcnesc, adânc, prin șoapte și zilele se-adună cu nopțile târzii în neștiute timpuri ce se sucesc, necoapte, din sudul îndoielnic spre certul miazănoapte spre-a mai trăi o clipă în ceea ce va fi. Și, astfel, ieri și astăzi spre mâine-naintează în veșnicia vremii cea veșnic schimbătoare... Dorește-ți să faci astăzi cât astăzi mai vremează, că-n vremuirea vremii atât de trecătoare doar duhul și dorința sunt cele ce contează!... Doar spiritul și pofta rămân nemuritoare! ... Bragadiru – 19 martie 2016 Din volumul de poezii  „Gravuri pe suflet” publicat la  editura  „Tempus Dacoromânia Comterra”

Ce este a mai fost...

Eugen Laurian Nimic nu-i nou sub Soare... Ce-i nou e veșnic vechi alcătuind perechi mereu amăgitoare. Dansează împreună ce-i vechi cu ce e nou formând doar alt tablou... Nimic nu-i nou sub Lună... Și, totuși, ni se pare că lumea-i în progres ne-nțelegând, ades, că-i totul reluare. Nimic din ce-i pe lume nu-i nou pe-acest pământ și toate-au fost cum sânt purtând doar noi costume. C-un pas ce ne deșiră în drum spre țintirim, prin vechi ne învârtim formând o nouă spiră. Gândind la izbăvirea din vremea de apoi, rămânem triști și goi: murim spre nemurire!... Sperând la veșnicie ne zbatem fără rost... Ce este a mai fost, ce-a fost... o să mai fie! București – 15 noiembrie 2018 Din volumul de poezii „Furia disperării”,  apărută la Editura „Amanda Edit” /2019