eugen laurian

Eugen Laurian Să vezi perspectiva pădurii-n copaci, doi ochi ziditorul ți-a pus sub cunună... Scrutează imensa planetă nebună, reține ce lumea ar vrea să-ți propună, privește, privește, privește și taci! Când vrei cu știință gândirea s-o-mbraci, urechi, că ai două, ascultă să-ți spună îndemnuri, proverbe, purtare mai bună în lumea întinsă pe-a grijilor strună... Ascultă, ascultă, ascultă și taci! Ca mintea să-ți fie ilustru cârmaci, să poți separa adevăr de minciună și gândul bezmetic un sfat să-ți propună, în van desperarea să nu te supună gândește, gândește, gândește și taci! Când lumea-i zăludă și plină de draci și-ți vine să urlii la soare și lună, mai dă-o încolo de lume nebună, închide-te-n tine ca-n vremi de furtună, privește, ascultă, gândește și taci! Să poți depăși acea strâmbătate impusă din jarve, hapsâni și buimaci, în care chiar vodă-i un meșter - cârpaci, având doar o gură,-i mai bine să taci! Tăcerea.. Tăc

Eugen Laurian Cu duhuri, care-au fost mai ieri ca tine, s-au tot pavat poteci și căi de-acces în infinituri goale de-nțeles prin care vei străbate, mult și bine, acele lumi spre care ai purces. Cum nimeni, niciodată, n-o să știe ce vei găsi la capătul de drum învăluit în taină, nori și fum, pecetluit în macrocosm și-n veșnicie vei îmbrăca stelarul nou costum. Nu știu de vei pleca cu vreo chemare ori, poate, benevol și nepoftit; dar știu că, apodictic, ți-e sortit, (că toți suntem datori cu o plecare!) s-ajungi, și tu, în zbor spre infinit. Ce știu e că, pe drumuri către astre, vei întâlni pe toți amicii mei ce s-au grăbit să prindă cozi de smei în goana lor spre stele roș-albastre reiterând ce zis-a Galilei. Nu vei claca de stres cumplit ori teamă tot survolând planetele, în stol... Când Sirius, în infinit ocol, pretinde-va iertării tale vamă vei adăsta la sânu-i benevol și fără sideralul protocol vei accepta cereasca