eugen laurian

Să taci, atunci când iritarea te-ndeamnă să mai spui ceva!... Să taci și când nervozitatea te îmboldește a mușca ! Să taci, de ai de spus doar fleacuri și în cuprins și-n preambul ! Să taci și-atunci când n-ai ce spune și-atunci când ai vorbit destul ! Să taci, atunci când necuratul te ispitește să bârfești ! Iar dacă vezi c-o face altul mai bine-ncearcă să-l oprești ! Să taci, când sufletul ți-i negru și de obidă încărcat ! Să taci, când inima ți-e arsă și-i plină de venin curat ! Să taci, atunci când unu-ncearcă să te provoace, negreșit !... Să taci și-atunci când vezi că altu-i mai priceput, mai instruit ! Să taci, de nu știi vreo problemă, sau nu știi cum s-o abordezi ! Să taci, până îți vine rândul și după-aceea spui ce crezi ! Să taci, de n-ai gândit ’nainte! Gândește-te la subiect apoi rostește-ți chibzuiala și spune-o simplu și direct ! Să taci, când intri în biserici ca să-l auzi pe Dumnezeu ! Să ta

(de la președintele blocului și până, hăt, departe!) Eugen Laurian Chiar dacă-n viața asta n-am făcut nimic de care lumea să-și aduc-aminte, sunt cel mai potrivit să vă fiu președinte și vieții voastre vreau să mă dedic! Nu-i altul vrednic să vă reprezinte... Doar eu sunt apt și sunt îndreptățit să mă votați!... Sunt cel mai nimerit să vă slujesc, din nou, ca președinte! Nu-mi cereți lămuriri ori socoteală de ceea ce-am făcut până acum; nu vreau să mă opriți din mândru-mi drum și să ratez cămașa prezidențială. Dac-am furat, mi-e martor Dumnezeu că am făcut-o doar să mă mai ’nalț, dar știu să-i fac penali pe toți ceilalți ce-au șterpelit cum am ciordit și eu. Vă cer numai atât... Luați aminte că-s cel mai potrivit... Și tot ce îmi doresc e să fiu baci și să vă cârmuiesc!... Votați-mă, deci, iarăși, președinte! N-am fost nici procuror, nici avocat, dar fac ce vreau în „parohia mea” că „șarlatanii” nu m-or suspenda chiar d

Autor:  Eugen Laurian Rănită pasăre de pradă!... Te răzvrătești prin zvârcoliri   menite a-mi ucide pacea, a-mi îngrozi închipuirea cu demonii, atotputernici, ce-mi bântuie prin amintirea   trecutelor tihnite zile când te sorbeam doar din priviri și-ți căutam, în depărtare, conturul și nemărginirea. Stăteai cuminte astă vară sub ochii mei parcă vrăjiți de nefireasca-ți acalmie... (Și nici o umbră de turbare!)... Doar undele-ți îmi ofereau eterna lor îmbrățișare pe tâmpla gândurilor mele și-a miilor de-ndrăgostiți de plaja-mi ademenitoare, de vis, de tine și de soare. Dar astăzi, parcă-ai fi nebună!... Cu păru-n coame despletit alergi într-una, agasantă, din răscolirile-ți profunde   spre țărmurile-mi speriate de valurile furibunde ce-nghit, avid, pământ și apă din pieptul meu neprihănit, zvârlind rapid îngrijorarea din nicăieri spre orișiunde. Bolândă mare nealbastră!... Te răzvrătești necontenit la orice nebunească pală care-ți pr