Dorință
Autor: Eugen Laurian Adorm neadormit și mă trezesc mereu, străin de lumea care mă-nconjoară, durerii să-i ordon să nu mai doară și versului să se transforme-n curcubeu. Clipitei să-și arate veșnicia schimbându-și efemeru-n nemurire, eternității să îi dau de știre când mersul ei îmi cere cumetria. Să-i frâng luminii pașii către noapte și-un dram de timp apusul să câștige; să-i cer tăcerii mele să mai strige și strigătului să-i răspund cu șoapte. Speranței să-și arate disperarea și deznădejdii să-și închidă gura; nemărginirii să-i cunosc măsura și țărmului să-și cumințească marea. Doar timpului i-aș dezmierda aripa spre-a-mi arăta, în treacăt, simpatia; pendulei să-mi indice veșnicia și veșniciei să-mi marcheze clipa. Bragadiru – 12 martie 2018 Din volumul de poezii „Furia disperării” publicat la editura Amanda Edit /2019