eugen laurian

 Autor: Eugen Laurian Și, iată, a venit și vremea când mi-o spun încet, ori, poate, doar în gând: ”Ce-aș huzuri – sultan între sultani – de-aș mai avea, și-acum, 60 de ani!” Bragadiru – 12 decembrie 2017

Autor: Eugen Laurian Nu te plângeai, vreodată, că nu ai ce găti, nici că s-a stins lumina ori focul cel din vatră; scoteai de ale gurii din apă și din piatră și-ndestulai o „lume” în fiecare zi... Cu zâmbetul cât casa, mă așteptai în prag, mă sărutai pe frunte oftând de bucurie, apoi, cu nerăbdare, dând cerului simbrie îmi ofereai plăcinte și oala cu chișleag. Când bâzâiam de foame, privind în ochii tăi, că nu găsesc nimic la noi în bătătură, o așchie de pâine, cu sare și untură, ca dintr-o întâmplare, creștea sub ochii mei. Te văd, și-acum, prin vremuri de dincolo de veac mergând cu talpa goală ( Ți s-au tocit papucii?...), punându-mă la masă și, după semnul crucii, tăind din mămăligă cu briciul de bumbac. Când, istovit de joacă, eram un măscărici mânjit și-n cerul gurii și-aproape rupt de foame, din chingile-ndurării puneai să mă deshame o ciorbă de fasole, ori borșul cu urzici. Și-n zi de sărbătoare, cu-n vârstnic linguroi n