eugen laurian

 Autor: Eugen Laurian Când ai să pleci, așează-mi într-un colț doar îmbufnarea iar inima zdrobită să mi-o atârni de grindă, să se privească singură-n oglindă răpusă, chinuită, la braț cu disperarea, ca lumea bârfitoare s-o vadă suferindă. Când ai să pleci, să nu privești de loc în urmă...   Doar să mă lași, tăcut, în propriul meu pustiu   întins pe năsălie sub cerul plumburiu, mânând agale caii spre moartea care scurmă uitând că-i prea devreme!... Sau, poate, prea târziu? Când ai să pleci, desigur, surâsu-ți enigmatic rămână, ne-ndoielnic, aducerii aminte acelor clipe tandre, fierbinți în jurăminte, urmate de amorul nebun!... Sau diplomatic în care niciodată nu ai prea fost cuminte? Învinge-va, în vreme, un zâmbet flușturatic prin cerșetoare umbre din veștede morminte.

 Autor: Eugen Laurian Când vei pleca, în urma ta să nu-nchizi ușa la intrare; că poate-așa, o „cineva”, sau, poate, umbra ta binevoi-va să mai stea pentru o ultimă-alinare. Când ai să pleci, tu, buze reci ce dogoreau și-n plină iarnă, te vei gândi să mai revii poate-ntr-o zi ’nainte ca uitarea să se-aștearnă? De-ai să te-ntorci doar ca să-mi storci o lacrimă de alinare, mai bine nu!... Nici eu, nici tu, nu vrem un jalnic randevu cu milogeli și smiorcăieli prin care să întinăm ce-i între noi tabu... Și-atunci, am să te rog în gura mare: închide, dragă, ușa la intrare! Bragadiru – 7 aprilie 2020

 Autor: Eugen Laurian Copil fiind, ca toți crescuți prin sate, mergeam ades pe drum îngust de țară... Mă depășeau încet în liniștea stelară căruțele-ncărcate cu bucate. Având ca „propulsor” tracțiunea animală, doar roțile oftau, adânc, prin scârțâit... Dar s-auzea, departe, în mersul ei grăbit, hodorogind, câte-o căruță goală. De-atunci am încercat misterul să dezlegu-l și să pricep motivul pentru care ce-i gol produce larmă mult mai mare decât încărcătura, plinul și... întregul. ***   ***   *** Târziu, apoi, venind în capitată am sesizat că marea gălăgie emană din profunda neghiobie a unor indivizi ratați, cu țeasta goală. Și-am concluzionat că nu fac trăncăneală ce-i plin, util, eficient și bun; hodorogesc și fac scandal nebun prostia omeneasca și căruța goală. Bragadiru – 10 aprilie 2020

 Autor: Eugen Laurian Am întrebat trecutul dac-aș putea schimba ceva din viața scursă în timpul ce s-a dus... Uitându-se năstrușnic, a afirmat: „ EXCLUS! Din ce-i săpat în stâncă n-ai cum să schimbi ceva!” Am întrebat prezentul să aflu de-aș putea   modifica oleacă acțiuni aflate-n curs, dac-aș putea întoarce al drumului parcurs... Mi-a spus că lutul moale se poate modela! Am cutezat ursitei să-i cer a-mi arăta împrejurări și fapte, ceva de viitor... Mi-a zis că viitorul e-un vis rătăcitor; fiind din praf de stele, doar îl putem visa... Dar dacă vreau să aflu ceva din viitor, trecutul și prezentul își au valoarea lor! Bragadiru – 14 aprilie 2020

Autor: Eugen Laurian Sună strașnic telefonul sub priviri contrariate că era spre toiul nopții (pe la unș’pe jumătate). Soțul, temător din fire, cu o mină serioasă: –  „ De mă caută pe mine să îi spui că nu-s acasă!” Dând din cap că înțelege, blestemându-și ghinionul ea răspunde: –  „E acasă !”... Și închide telefonul... –  „ Ce tâmpenii spui, femeie?... Ori nu ești la cap întreagă?”... –  „ Dar ți-am zis că-i pentru tine?... Pentru mine a fost, dragă!” Din volumul „Sarcasme cu iz licențios”.