Postări

O viață bicoloră

Eugen Laurian  Ni se spunea adesea în tinerețea noastră că zorii omenirii au perspectiva roz; că cea mai bună școală e munca în colhoz, că nu-i tihnită marea în viața de matroz și că nemărginirea e mai-mereu... albastră. Zburat-au, clipă, anii cu prea puțin folos... Căzută-n umilință, speranța ni-i sihastră... Cu crâncene războaie purtate-n lumea noastră aș crede, mai degrabă, că viața e albastră iar rozul perspectivei e roșu... Și nu roz! Nici astăzi nu știu bine ce-i bun în soarta noastră de oameni cumsecade pierduți, de noi, la loz... Și câștigați de alții, ticsiți ca-ntr-un siloz, din arbore magnific ajuns-am un dârmoz cu-o ultimă dorință: să nu ne pună-n glastră! Când libertate este și-n firul de rogoz ce-așteaptă lama coasei venind sub mâini măiastre, albastră nu-i nici zarea, nici mările – albastre; ci doar îngrijorarea din sufletele noastre că viața-i prea albastră și... niciodată, roz. Când dincolo de ziduri e frig, ur...

Ștefan Vodă către țară

(Urmare a ”Baladei optimismului regional românesc”) Eugen Laurian După ce-a vorbit cu Sfântul – Domnul ubicuității, încercând a înțelege vorbele Divinității Ștefan Vodă-ngenunchiază în albastrul praf de stele... Cată jos... Găsind pământul, vede slugi și temenele pe răzoarele Moldovei, peste dealuri, peste sate; prin Valahia așijderi – bocete și strâmbătate, iar pe dincolo de munte-n Transilvania cea sfântă tot o jale și-o năpastă, tot o inimă înfrântă... Deslușit vede-ntre ape de la Tisa pân’ la Nistru și la vale de coboară, până la străvechiul Istru, sprijinit pe munți și ape teritoriul vechii Dacii... Vede cum, mai nou, românii și-au asasinat cârmacii; unde legea nu e lege... nici tocmeala nu-i tocmeală, unde totul e cam vraiște... un dezmăț și-o trândăveală, unde normele se-arată doar de-apare vreun despot, după care vine-o vreme când dispar... cu el, cu tot... Ștefan cugetă temeinic și parcă nu-i vine-a crede și nu poate să pric...

De dragoste...

Eugen Laurian N-am timp... N-am timp să văd în juru-mi..., un fluture s-admir, s-ascult al apei susur, de soare să mă mir, să văd lumini în stele și-n Lună munți și văi și, negăsindu-mi vreme, m-ascund de ochii tăi... N-am timp!... N-am timp!... N-am timp!... N-am timp să cuget fapta pe care-aș vrea s-o fac, nici să-ți cunosc amorul, de-aceea mă prefac... Și nu știu de, vreodată, am să mă dumiresc că, negăsindu-mi vreme, n-am timp nici să iubesc... N-am timp!... N-am timp!... N-am timp!... N-am timp s-aud o șoaptă, nici flori a mirosi, nici să colind Pământul, vreo carte a citi, n-am timp de sori ca tine, de-aceea par imun și, negăsindu-mi vreme, n-am timp nici să ți-o spun... N-am timp!... N-am timp!... N-am timp!... Când voi avea tot timpul să fac ce n-am făcut afla-voi, pentru mine, că vremea a trecut; iar când voi înțelege..., cu post și rugăciune nu voi putea nici drege..., nici auzi..., nici spune: ”Am timp!... Am timp!... Am tim...

Nivelurile stresului

Eugen Laurian Nivelul 1 de stres. De departe vezi, în zare, o mănușă fluturând implorând s-oprești mașina, implorând și... tremurând. Calci pe frână, tragi pe dreapta și oprești îngândurat: „Ce o fi cu biata fată, oare ce s-o fi-ntâmplat ?” Cum ești suflet caritabil, nu reziști la rugăminți și inviți să urce fata: doi ochi negri și cuminți. Dintr-odată ea leșină...                                       Tu, un suflet paternal, haide, grabnic, de aleargă la urgențe, la spital... Intri iute, dai alarma, stres în mediu ambiant, intri-n panică și gata: iată-un lucru chiar stresant ! Nivelul 2 de stres. La spital, după o oră de-așteptare și suspans , lucrurile o iau razna, întorsură și avans... Stând  cuminte,-n dreptul ușii, cu privirea de bunic, iese doctorul și-ți strigă: –...

Amanta noastră

Eugen Laurian Local de lux, bun-gust...și, iată! intră, mlădie, mândra fată... Te uiți la ea: atrăgătoare din cap și până la picioare ! Vreo opt’șpe ani, de poți să-i numeri... Picioarele, până în umeri și bustul bine dezvoltat, ațâțător și revărsat și mijlocelul de albină... În mers plutind, de balerină, făcu cinci pași și... uluială, o remarcă întreaga sală ! Din ochii ei – safir șăgalnic – porni adânc fior, năvalnic, spre-o masă unde,-n separeu, un domn cu soața, la supeu...  (Căci peste ei căzu năpasta: un om adult și cu nevasta; nevasta lui care avea o vârsta dublă decât... ea !) Vorbeau de una... ba de alta... S-apropie de ei înalta, suava, dulcea Salomee... Cu voce tandră, de femeie, și, coborâtă în Agora, dădu binețe tuturora: – Eu sunt amica Teodora ! și le-a zâmbit necunoscuta... S-a aplecat, neprefăcuta, și-n tandru gest, nerușinat, sărută, galeș, pe bărbat... Văzându-se ultragiată, soți...

Balada optimismului regional românesc

 Eugen Laurian Sus în rai, în cerul șapte, stau de vorbă câteștrei, voievozi din altă lume și scoborâtori din zei, trei moșnegi aduși de spate, cu ochi mari, plete cărunte: Ștefan – domnul, Brâncoveanu... și-Avrămuță – crai de munte. Trece Domnul pe alături – pas domnesc și fără grabă – pune-alăturea toiagul, se oprește și-i întreabă: – Ei, copii, cum vă e traiul...? – îi întreabă-afectuos – și cum o mai duc ai voștri, cei rămași, acolo, jos?... Zi-i Ștefane!... Zi-i tu primul... ești mai vechi, aici, la noi... Zi-i deschis, că, după tine, vor vorbi și ceilalți doi. – Apăi, Doamne, sărut dreapta... mă bucur să te revăd, noi, pe-aici, o ducem bine... dar acolo, e prăpăd ! N-am s-o spun pe ocolite că, știu bine, n-are rost, dar acolo-i jale mare!... Nu mai e nimic ce-a fost ! Am s-o spun mai pe... scurtate: rău, Doamne, de nu se poate!... Doamne, nu te supăra, rău de tot, Măria ta! Țara nu mai are vlagă că Moldova nu-i înt...