Postări

Durere

Eugen Laurian A poposit, ca fulg, la ușa mea o frunză-n vânt, de toamnă ruginită; oftând adânc, de pașii mei strivită, a încetat a fi ce-a fost... cândva. Făcută zob de pasul apăsat, nici n-a-ncercat, cumva, să se opună și stă acum, sub talpa-mi, împreună cu sufletu-mi... amarnic bulversat. Strivită frunză... suflet răvășit mă dojeniți cu-atâta cerbicie încât gândesc c-așa a fost să fie: să stau zdrobit, de-acum..., la infinit! Bragadiru – 15 noiembrie 2016

Revedere

(la 50 de ani de la absolvire) Eugen Laurian Liceul, ce, odată, mi se părea gigantic, m-a așteptat, anume, cu aeru-i romantic în pieptul său de munte, pe buză de colnic; deși era același, mi s-a părut mai mic... Stătea pe delușorul din vremea de demult când tot tindeam într-una spre-a deveni adult; dar astăzi, la-ntâlnirea a ”doar” 50 de ani, mi s-a părut a-mi spune c-am fi contemporani... Descumpănit amarnic, am zăbovit o clipă... Pe camarazii clasei i-am căutat în pripă sperând a-i recunoaște pe toți colegii mei; dar am zărit, în grupuri, doar parte dintre ei!... Erau doar cei pe care i-a ocrotit natura și cărora, chiar, cerul le-a protejat făptura de toată soarta aspră, haină, hrăpăreață; și, doar, Divinitatea i-au mai ținut în viață... Mi-am întâlnit amicul pe care l-am avut; Părea a fi profesor... Nu l-am recunoscut!... L-am întrebat cu grijă, cu teamă, cu sfială: ”La ce mi-ați fost profesor?... Și ce-ați predat în școală?” ...

Adolescență, cu lampas la picior

(melancolie destinată colegilor de liceu militar, la 50 de ani de la absolvire) Eugen Laurian Visez la clipa-n care, îmbătrânind mereu, voi deveni, o noapte, elevul de liceu când inocența-n sine mi-era bun adăpost; iar eu să fiu același, așa cum am mai fost... Să mi se-aducă masa și eu doar să mănânc... Dup-un program de seară să cad în somn adânc iar către dimineață să nici n-aud chemarea; plantonul de serviciu strigându-mi: ”Deșteptarea!!!” Să pot urca pe dealuri, s-ajung iar pe Rarău, să fiu ce-am fost odată, cuminte și... flăcău și-n pas de defilare, semeț ca la paradă, să nu-mi mai pară mersul... și trudă... și corvoadă... Mi-e dor să fiu iar tânăr, să nu știu ce se-ntâmplă, să n-am mătasea bărbii, nici ghiocei la tâmplă, să port emblemă-n frunte și lampas la picioare, și-abia la ora zece să fac înviorare... Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu adult și-aș vrea să fiu același, ca-n vremea de demult, imberbul fără barbă, mus...

Rugă

Eugen Laurian  În nemărginirea îndurării tale, cer îngăduință celui nevăzut:  Dă crezare, Doamne, necredinței mele de a crede-n toate ce nu-s de crezut... Dacă-n vâlvătaia aprigelor gânduri mai apar și umbre de dezinteres, Ia puterea, Doamne, neputiinței mele de-a putea-nțelege ce nu-i de-nțeles... Cugetând asupra rezistenței tale și-a tenacității ce nu te-a trădat, Ia tăria, Doamne, netăriei mele de-a putea parcurge calea de urmat... Cu durere-n suflet si căință-adâncă... și-ațintind speranța de-a fi izbăvit, dă-ndurare, Doamne, ne-ndurării mele față de aceia care mi-au greșit. Cuvios vin, Doamne, spre a ta socoată și mă rogu-ți, iarăși, cu adevărat, dă iertare, Doamne, neiertării mele celor ce greșit-au și nu i-am iertat... Dacă-n nebuloasa valurilor vremii m-am căit amarnic când am mai greșit, dă tăcere, Doamne, netăcerii mele din acele clipe când m-am spovedit... Dă nădejde, Doamne, dejnădejdii mele de-a vedea poporu-n deznădăjd...

Viitorul anterior

Eugen Laurian Când voi fi fost... Când voi fi fost aducere aminte și dorurile, toate, fi-vor moarte, de vei interpreta anume carte mă vei găsi ascuns printre cuvinte. Când voi fi fost doar filă de poveste și când, ardent, voi colinda spre soare să-mi răsfoiești cu stele căzătoare timidul vers ce-a declan ș at tempeste. Când voi fi fost doar praf și amintire și când, pribeag, voi rătăci spre stele să-ți amintești de dorurile mele ce-au căutat, în van, o izbăvire. Când voi fi fost... Când voi fi fost... și-oi întreba de tine, iar tu vei chefui cu cei rămașii, să-ți amintești că voi, toți chiriașii acestei lumi, veți deveni ca mine!... Când vei cerca și tu, cu râvnă, poate, s-aduci adâncul cerului spre tine, vei sesiza, în ofuri și suspine, c-ai devenit un... ”vei fi fost” în toate! Și când, convins că lumea-ți aparține, te-ai transformat și tu în amintire, vei constata, cu spaimă și uimire, c-ai devenit un... ”vei fi fost...

Semantica privirii

Eugen Laurian   Mă năpădește toamna cu gânduri, fel de fel, de parcă-ar vrea să afle cât, încă, frunza-i verde în cafeniul toamnei ce-ncearcă să-mi dezmierde păgânele dorințe țesute-n brumărel. Așa că-i spun să știe că încă nu-s sătul de vară-n plină vară... Și c-a venit devreme să-mi dea deja răspunsuri acutelor probleme la care niciodată n-am meditat destul. Să nu-mi mai bage-n traistă ispite, lingușiri, tentații de tot felul, seducții și cerințe!... Să nu-mi momească traiul cu palide dorințe! De vrea să-mi știe starea, privească-mă-n priviri! Când m-oi uita ’nainte scrutând în depărtări, să știe că privire-mi înseamnă îndrăzneală, mândrie și prestanță, curaj și chibzuială... Să nu-mi încurce drumul prin vane încercări! Când m-o vedea adesea cătând spre Cel-de-sus, să vadă-n uitătura-mi o maximă credință; că-n vremuirea vremii îi cer îngăduință să nu mă-ndrepte toamna pe drumu-i spre apus! De voi privi în juru-mi, făcân...

De vrei...

 Eugen Laurian De vrei s-ajungi, va trebui să pleci, că ezitarea ta în loc te ține... Vei  reuși!... Dar trebuie să treci prin încercări, strădanii și suspine. De vrei să fugi, va trebui s-alergi ’nainte de-a-ncerca s-o iei la goană; de vrei s-alergi, învață-ntâi să mergi și, pas cu pas, din mers să-ți faci icoană! De vrei să mergi, întâi fă primul pas, apoi, pe-al doilea să-l așezi cu seamă și tot așa pân’ nu au mai ramas nici îndoieli, nici groază... și nici teamă. De vrei să poți, va trebui să vrei și nu doar să râvnești realizarea; de vrei să vrei, va trebui să iei în calculul grăbirii... și răbdarea. De vrei să urci și-acolo să rămâi, pășește-n prima treaptă spre înalt; de vrei s-ajungi, gândește mai întâi să nu urci toată scara dintr-un salt. Obținerea izbânzii, ca enigmă, e-n persistența oricărui demers, căci nu e vreo enigmă-n paradigmă... Secretul e să nu te-oprești din mers! Bragadiru – 17 martie ...