Postări

Alesul

Eugen Laurian  Văzându-l, iar, incompatibil, (și zeflemea și aroganță!) de-l realeg, cu siguranță, eu sunt cel prost!... El, doar, penibil! Bragadiru – 20 iunie 2018

Deșteptătorul Europei

Eugen Laurian  În zorii dimineții, dând primul deșteptarea confraților, în glasuri, din toată România, salută primul Istrul..., salută primul Marea și Soarele salută cu toată bucuria. Când cântă ”cucurigu...!” se-aude și-n Carpați, strigând că-i dimineață, aici, la malul mării de unde pintenatul, întâiul din confrați, transmite României că-i ora deșteptării, trezind din adormire, cu glasul consonantic, și vietăți diurne și lumea nictalopă, făcând în două ore din est pân’ la Atlantic, domol, să se deștepte întreaga Europă. Ca unic orologiu fixat pe buza mării menit să ne deștepte și-n larmă să anunțe bătrânei Europe că-i ora deșteptării, să-i dai, stimată doamnă, o tolbă cu grăunțe! Sulina – 15 iulie 2015   Din volumul ”Gravuri pe suflet”  publicat  la  editura  ”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017

Un popă milostiv

(La spovedanie) Eugen Laurian Popă bun, bătrân, în sat... Într-o zi le-a adunat pe femei... și-a sugerat să încerce să-și propună ca de-atunci să nu mai spună, (că se-audă prin comună !), c-au păcătuit cu alții și și-au înșelat bărbații... Iar la spovedanie și la-mpărtășanie să îi spună, adecvat, doar că au alunecat... Dându-i toate datele le iartă păcatele... Popa vechi, iată-l că moare și-ntr-o zi, nu mai apare... Dacă popă nu-i și... nu-i, vine altu-n locul lui... Popa nou, venit acuma, care nu știa cutuma, tare mult s-a întristat chiar atunci când a aflat, din prima mărturisire de la-ntâia spovedire, când, mai mult de jumătate din sorele și surate au jurat și-au afirmat că tare-au alunecat; chiar și de mai multe ori, mai ales în sărbători, mai prin deal, ori mai prin vale, pe-unde s-a-ntâmplat, în cale, să le-apară necuratul... S-a-ntristat, tare, bărbatul cel cu fustă și sutană, și și-a spus: ...

Propunere decentă

Eugen Laurian Psihologul îi propuse, ascunzându-și argumentul: –  Poate data viitoare lucrăm cu inconștientul... Îi răspunse peste umăr cu o voce cristalină: –  Soțul meu e mult prea mândru!... M-aș mira să vrea să vină! Bragadiru – 08 octombrie 2014  

Carieră

Eugen Laurian Când lumea, toată, și-a-nsușit părerea că-nțelepciunea-ți vine după post, în  scurta  viață , nu mai are rost să-ți ostenești și mintea și puterea. București – 20 iulie 2018

Migrația sufletelor

Eugen Laurian Un boț din lutul negru în care mai zvâcnește o umbră de ființă sau, poate, doar un gând e pus pe-al roții taler... Apoi, cu gestu-i blând, olaru-l freacă-n palme și,-atent, îl potrivește pe verticala axei și-a roții... Ce crea-va din vaga plămădeală de mâl și humă moartă?... O cană?... Ori o oală?... Sau, poate, chiar o artă?... Cu ce-și va umple vremea spre-a-și săvârși isprava? Oprindu-se o clipă ca pentru-o cugetare, olarul zăbovește cu ochii în pământ... Apoi boscorodește ceva, ca un descânt, ridică ochii-n ceruri... Și-ncepe-a sa lucrare. Și-nvârte talpa roții încet, încet, ’nainte și roata ia viteză spre-a nu se mai opri... Și-n timp ce lutul moale nu e ce pare-a fi, îngână iar, în șoaptă, neclarele cuvinte. În fine, ia, centreză, și lut... și mâini... și apă... și degetele-i boante apasă lutul moale ce prinde-a se preface încet, ușor, agale, în ceea ce nici mintea nu-ncearcă să priceapă. Văzând olaru-n ...

Trădarea inspirației

Eugen Laurian  Șoptește marea, dimineața, doar celor predispuși la reverie... Doar celor ce aseară, ieșind din apatie s-au dus pe malul mării s-o vadă scânteind sub raza lunii pline, în valuri de argint ce-au plâns de fericire, prin stropi, ca-ntr-o beție. Doar celor ce ast’-noapte, când au vorbit cu marea din jilțul din terasă, au lăcrimat sub geană, iar dis-de-dimineață au străbătut, în goană, nisipul ud al plajei să-i simtă răsuflarea. Doar lor le spune marea prin câteva cuvinte și șoapte iscusite, ca dintr-o întâmplare, ce s-a-ntâmplat în noaptea cea dusă la culcare sau cele petrecute cu-o seară înainte. Doar sufletelor care pășesc de dimineață prin apa adormită le spune să audă secretul viu al nopții păstrat, cu-atâta trudă,  de marea-nvolburată ce-n valuri se răsfață și udă, ritmic, plaja, nisipul, digul, malul... Prin nu știu ce miracol, abia atunci se-ndură să-mi spună pe șoptite din tăinuita-i gură ce-a auzi...