Hula marină



Eugen Laurian

Înnebunită-i marea în măreția ei
și nu-i pe lume nimeni, cumva, s-o îmblânzească...
Și nimeni nu-i capabil ca s-o mai potolească
atunci când, enervată, ea intră la idei.

Burzuluită zdravăn, cu păru-i, tot, în creste,
e-n stare de beție de parcă-ar fi băut
tot vântul ce deunăzi amarnic a bătut
și-acum, timid, încearcă să nu se manifeste.

Dar marea mai nebună nici că a fost cum este...
Și, n-acceptând insulta de-a se lăsa bătută
de vântul nebunatic rulând cu peste-o sută
ce-o șfichiuia întruna, se-apucă de proteste.

Și protestează ziua... Și protestează-n noapte
pân’ ce din adâncime i se trimite veste
să lase-n pace vântul... Să-l uite, să-l deteste
și să-l trimită-acolo... la el în miazănoapte!

Abia atunci se-ndoaie și se mai ogoiește...
Și își calmează nervii citind dintr-o poveste
cu mările mai calde, cu soare și tempeste
și uragane care-n văzduh aruncă pește.

***

De vrei să chinui oameni, aceasta-i vremea-n care
trimiți navigatorii să ”bată” mare-n hulă...
Iar pe pescari să-i chinui, îi pui într-o pendulă
ce, legănându-și corpul, înfruntă cruda mare.

E vremea de reflecții despre minuni celeste
în care se scufundă, adesea, marinarii...
Și-i vremea de hodină pentru, trudiți, pescarii
ce stau la gura sobei cu-o vodcă și-o poveste...



Constanța – 20 ianuarie 2016

Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inevitabilii tembeli

Privește și treci

De ce vă mor bărbații