Atitudine



Eugen Laurian 

Și bucuria m-a-ncercat și supărarea-adâncă...
Mâhnirile ce m-au marcat și s-au fixat pe chip
adânc le-am îngropat, pe-o plajă, în nisip,
iar mulțumirile mi le-am gravat în stâncă!


Bragadiru – 20 iunie 2017

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Bătrân, olarul

Eugen Laurian Văzând că nu mai are nicio șansă de-a-și mai păstra renumele și faima, oftând, olarul, depășindu-și spaima, a încercat să intre-n vechea transă. Și modelează iar, mai acătării... Și-nvârte cu picioru-i vechea roată... Și pune lut, bucată cu bucată, s-astupe golul mut al sângerării din care s-a prelins, așa-ntr-o doară, o urmă de substanță rozalie ce, parc-ar vrea să fugă... Și nu știe de-i bine sau e rău ieșitu-afară... Și-nvârte iar, cu teamă și migală, bătrânul lut ce se-ncăpățânase să nu-i asculte mâinile osoase, lăsând o crăpătură-n neagra oală. Întrebu-l, iscodindu-l, ce se-ntâmplă de nu vrea, pace, lutul să rămână... Și-mi spune că a dat de-o căpățână a căror ochi, pribegi, se scurg prin tâmplă. Probabil, tigva unei domnișoare ce n-apucase a-și iubi ursitul că, ne-nțeleasă, și-a grăbit sfârșitul de scârbă, de alean, de of și supărare. Și-ar vrea, acum, să vadă ce-i afară, în viața ce-o lovise, mișe...
Citiți mai multe

De unde, dom'le, bălegar ?

Eugen Laurian Poate vă sună cam sinistru, dar într-o zi, domn prim-ministru voind să meargă să mai vadă un stadiu nou l-autostradă, cu mulți reporteri, hărmălaie, și-o panglică să se mai taie la ce-au făcut, cu greu, străinii, privind, spre câmp, cum fug ciulinii, văzu doi inși, sfrijiți, calici, făcând, din balegă, chirpici. Oprește chiar în plină stradă și intrigat ce poat’ să vadă, (Doi oameni frământând noroi !), se adresează celor doi: – Măi, oameni buni, n-aveți rușine...? Înapoierea cât vă ține ? Noi, azi, suntem în Europa și voi îi dați cu  hopa-tropa și bateți paie și noroi... Mi-e milă, măi, acum de voi că-n loc să fiți acționari, tot la călcat de bălegar... Dar, ia, să-mi spuneți voi, voinici, ce faceți cu-atâția chirpici?... – Îi ducem dincolo de Nistru și-i exportăm, domn prim-ministru ! Și n-o facem prin interpuși, îi exportăm, direct, la ruși ! – Mă bucur pentru-așa efort, nu-i rău că-i duce...
Citiți mai multe