Pescarul



Eugen Laurian

Riscându-și zilnic viața pentru-un coltuc de pâine,
străbate vagi imperii de ape zbuciumate
și trage de năvoade să le golească, poate,
dar nu știe, de astăzi, de va mai fi și-un mâine...

Vâslind vârtos voinicul pe marea plumburie
ce vântul nebunatic cu valuri o încarcă,
abia de-și mai menține poziția în barcă
și ce-l așteaptă-ndată se pare că nu știe.

O simplă jucărie ce soarta o încearcă
se pierde între valuri în strașnica furtună
ce-nghite om și lotcă de-a valma, împreună,
și, dispărând sub ape, nici nu fusese, parcă...

A dispărut pescarul, fiind răpus de mare,
și-un clopot, într-o dungă, din când în când răsună;
ca lumea să priceapă tristețea lor comună
și pescărușii țipă, în cor, a disperare.



Sulina – 15 ianuarie 2017
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inevitabilii tembeli

Privește și treci

De ce vă mor bărbații