Interviu

(din ciclul „Una pe zi”)
Autor: Eugen Laurian
– Ești căsătorită, Doamnă?
– Nu!... gândind cu-aviditate
c-are mult mai multe șanse
decât cele măritate...
– Rău îmi pare... N-am ce-ți face!
Dintre-atâtea ipoteze,
le-angajez pe-acele care
știu să se subordoneze!
Din volumul „Sarcasme cu iz licențios”,
aflat în pregătire

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Dezrădăcinare

Autor: Eugen Laurian Ne pleacă hoții?... Nu-i nimic! Veni-vor alții „de sorginte” să se înfrupte la plăcinte, ca cei plecați pe-un firfiric. De pleacă japițele - crema, să radă tot prin occident, dezastru e doar aparent... De s-or întoarce... e problema! Când zboară câte-o hăbăucă să facă bani, vânzându-și trupul, iar nu-i nimic că, sigur, stupul mai poate încă să producă. Mâhnirea mare e atunci când pleacă vârfurile-afară, când în sărmana noastră țară rămân doar javre, prin spelunci. Când pleacă doctori, ingineri, vânjoase mâini calificate, sunt sigur, din stupiditate, al nostru drum e... nicăieri! Când vârfurile pleacă-afară să facă treburi de... haram, presimt că aparțin de-un neam ce-i gata-gata să dispară! București – 20 octombrie 2019
Citiți mai multe

Eliberare

Autor: Eugen Laurian Mă-ntâlnesc, ades, cu moartea într-o margine de crâng; nici, măcar, nu-mi dă binețe... și ea râde... și eu plâng... Reproșându-mi, în cuvinte: – N-ai mai scris, măcar, un rând ! îi răspund, în râs, cu glume... și ea râde... și eu râd... Bănuind că n-am prins sensul și văzându-mă nătâng: – De nu scrii, te iau cu mine ! și ea plânge... și eu plâng... Îi zăresc, de jos, din criptă, chipu-i slut... și strâmb... și hâd... și îi strig: – Să pleci, satană...! și ea plânge... și eu râd ! București – 08 iulie 2014 Din volumul de poezii „Calea spre sapiență”, publicat la editura „Favorit”, București, 2016, care a obținut „Marele premiu al Clubului Amiralilor” pe anul 2016.
Citiți mai multe