eugen laurian

Eugen Laurian Înconjurat de patimi, de gândurile-mi grele, aud tot mai aproape sonorități de flaut; turist în mine însumi, cotrobăiesc, mă caut dar nu găsesc sorgintea neliniștilor mele... Căutător tenace, alerg încolo-ncoace să regăsesc, aievea, în mine-un echilibru... Lovesc adânci cotloane prin trageri de calibru și-mi irosesc degeaba resursele-mi sărace. Scormonitor în mine, al vremurilor duse, pe cel ce-am fost odată îl caut pretutindeni... Orbecăiesc întruna în amplele-mi descinderi să-ncerc răspunsuri limpezi la întrebări nepuse... Fiindu-mi peste poate a-mi recunoaște eul mă-nchid în carapacea aducerii aminte și caut, îndărătnic, nespusele cuvinte cu amfibrahu-n brațe, cu iambul și troheul. Bragadiru – 15 noiembrie 2017

Eugen Laurian  Chiar dacă cinstea și onoarea s-or risipi sau vor pieri, să fii cinstit oricând, oricum!... Altminteri ce vei deveni?... Chiar dacă ce-ai zidit o viață vor dărâma alții-ntr-o zi, să construiești oricum, oriunde!... Altminteri cine-ar construi?... Și dacă-având înțelepciune toți oamenii te-or gelozi, s-aspiri oricum la-nțelepciune!... Altminteri cine-ar mai gândi?... Chiar dacă oamenii – neoameni ca brutele s-or comporta, tu să le ierți oricum purtarea!... Altminteri cine-i va ierta?... Chiar dacă binele de astăzi va fi văzut de mâine rău, continuă să faci doar bine!... Altminteri nu te-ai duce-n hău?... Și dacă nu va fi de-ajuns tot binele spre-a-ndestula, dă-i lumii tot ce ai mai bun!... Altminteri cine îi va da?... Chiar dacă mâine fericirea în jurul tău n-ar chicoti, s-aspiri mereu la fericire!... Altminteri ce-ai mai năzui?... La urma urmei tot acordul nu-i între tine și vreun zeu, ci toată armonia este doar în...

Eugen Laurian Cât, încă, stai la poale și, încă, n-ai cum ști cât e de greu urcușul și ce efort impune, ești numai temerarul ce nu-i în tensiune și nu pricepi urcarea ce jertfă presupune... Ești, încă, cel ce fost-ai... și nu cel ce vei fi! De-abia în cățărare spre piscuri argintii, când chinurile, toate, la abandon te-ndeamnă, când inima și gândul, și mușchii te condamnă, schimba-te-vei cu totul... Și-abia atunci înseamnă că-ncepe transformarea spre cel ce vrei să fii!... De n-ai oprit urcarea, continuând să sui porni-se-vor în tine schimbările profunde, curajul și tăria încep să te inunde; te-ntrebi de se mai poate, iar cugetu-ți răspunde că-ncepe-a ta izbândă și-ncepi să te impui! Când ai ajuns pe culme și țelul ți-ai atins te caută-n lăuntru să vezi schimbarea-n bine... Ai biruit în lupta, în primul rând, cu tine! Știind de azi-nainte victorii a obține vei fi învingătorul..., și niciodată-nvins! Vei întâlni în cale urcușuri înd...

Eugen Laurian Motto: Mișcarea aripilor unui fluture astăzi, în timp poate produce o mică schimbare a atmosferei.   Edward Lorenz - „ părintele” teoriei haosului şi al efectului fluturelui Visez... Visez adesea cuvinte potrivite menite să înjghebe, în stil și-n conținut, un vers pictat de gându-mi, anume conceput să zdruncine în lume convingeri veștejite... Un vers, din goana vremii urcând abrupt spre creste, pătruns în conștiințe decis, răscolitor; un tremurat de aripi, al fluturelui zbor ce-n timp provoacă-n lume tornade și tempeste. Visez un vers anume... Doar gânduri răvășite bătându-mi darabana sub tâmplă și-n timpan ce poartă, câteodată, statura de ocean ca lacrima din pleoapa prințesei adormite. Un vers care stârnește al sufletului tremur precum din măruntaie gonește spre înalt vibrația monedei căzută pe asfalt ce-a scuturat pământul și-a provocat cutremur. Visez... Dar oare visu-mi va deveni și crez în zvârcoliri de vo...

Eugen Laurian A poposit, ca fulg, la ușa mea o frunză-n vânt, de toamnă ruginită; oftând adânc, de pașii mei strivită, a încetat a fi ce-a fost... cândva. Făcută zob de pasul apăsat, nici n-a-ncercat, cumva, să se opună și stă acum, sub talpa-mi, împreună cu sufletu-mi... amarnic bulversat. Strivită frunză... suflet răvășit mă dojeniți cu-atâta cerbicie încât gândesc c-așa a fost să fie: să stau zdrobit, de-acum..., la infinit! Bragadiru – 15 noiembrie 2016

(la 50 de ani de la absolvire) Eugen Laurian Liceul, ce, odată, mi se părea gigantic, m-a așteptat, anume, cu aeru-i romantic în pieptul său de munte, pe buză de colnic; deși era același, mi s-a părut mai mic... Stătea pe delușorul din vremea de demult când tot tindeam într-una spre-a deveni adult; dar astăzi, la-ntâlnirea a ”doar” 50 de ani, mi s-a părut a-mi spune c-am fi contemporani... Descumpănit amarnic, am zăbovit o clipă... Pe camarazii clasei i-am căutat în pripă sperând a-i recunoaște pe toți colegii mei; dar am zărit, în grupuri, doar parte dintre ei!... Erau doar cei pe care i-a ocrotit natura și cărora, chiar, cerul le-a protejat făptura de toată soarta aspră, haină, hrăpăreață; și, doar, Divinitatea i-au mai ținut în viață... Mi-am întâlnit amicul pe care l-am avut; Părea a fi profesor... Nu l-am recunoscut!... L-am întrebat cu grijă, cu teamă, cu sfială: ”La ce mi-ați fost profesor?... Și ce-ați predat în școală?” ...

(melancolie destinată colegilor de liceu militar, la 50 de ani de la absolvire) Eugen Laurian Visez la clipa-n care, îmbătrânind mereu, voi deveni, o noapte, elevul de liceu când inocența-n sine mi-era bun adăpost; iar eu să fiu același, așa cum am mai fost... Să mi se-aducă masa și eu doar să mănânc... Dup-un program de seară să cad în somn adânc iar către dimineață să nici n-aud chemarea; plantonul de serviciu strigându-mi: ”Deșteptarea!!!” Să pot urca pe dealuri, s-ajung iar pe Rarău, să fiu ce-am fost odată, cuminte și... flăcău și-n pas de defilare, semeț ca la paradă, să nu-mi mai pară mersul... și trudă... și corvoadă... Mi-e dor să fiu iar tânăr, să nu știu ce se-ntâmplă, să n-am mătasea bărbii, nici ghiocei la tâmplă, să port emblemă-n frunte și lampas la picioare, și-abia la ora zece să fac înviorare... Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu adult și-aș vrea să fiu același, ca-n vremea de demult, imberbul fără barbă, mus...