Postări

Octombrie

de Eugen Laurian De ce pătezi zenitul cuprinderii albastre cu falduri de-ntristare ce plâng, din când în când, și obturezi, vremelnic, un soare șchiopătând ca să-ți impui pecetea pe sufletele noastre? De ce-mi pictezi pădurea cu galbene nuanțe pe infinite frunze de-un verde zâmbitor împrăștiind tristețea pe-ntreg obrazul lor în tânguitul jalnic al ultimei romanțe? De ce-mi stresezi privirea și arborii mi-i scuturi de infinite daruri ce dorm pe-al frunzei limb și-mi hărțuiești câmpia anticipând, în schimb, o vagă promisiune de albe așternuturi? De ce-mi îmbraci copacii în pardesiu de toamnă cât, încă, frunza-i vie și tremură ușor?... Nu-ți este frică, oare, de răzbunarea lor când vocile pădurii la moarte te condamnă? De ce-mi fardezi lăstarii cu tentă ruginie când ei nu știu ce-i toamnă, nici iarnă cu ninsori?... De ce le-azvârli pe chipuri o mie de culori modificând-mi codrul cu-atâta barbarie? De ce-mi gonești mulțimea de voci î...

Gânduri pentru Țară și Oștire

(fragment din alocuțiunea rostită la reuniunea Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică destinată omagierii Armatei române) de Eugen Laurian ...  ... ... Am solicitat să iau cuvântul pentru că am încercat un exercițiu de imaginație. Convins fiind că fiecare dintre cei prezenți la această omagiere i-ar dori Patriei noastre și Oștirii sale pace, progres, civilizație și bunăstare, am încercat un exercițiu de imaginație. Am încercat să deslușesc ce i-ar fi putut dori României, dacă ar fi trăit printre noi, cea mai relevantă și luminată minte pe care a zămislit-o acest pământ și care a marcat irevocabil limba noastră (desigu, mă refer la Eminescu. Dacă, printr-un tunel al timpului și cu voia Domnului, ar putea vedea cum i se prezintă Țara și Oștirea ei, cred că, inițial, ar dori să realizeze o analiză menită diagnosticării durerilor noastre și abia apoi să încerce a-și exprima năzuințele și binecuvântarea. Mai cred că s-ar adresa Țării, cetățenilor ei și Oștiri...

Amurg

Eugen Laurian Călătorind mereu înspre amurg constat că-mi face bine înserarea, că-s mai amic cu timpul și răbdarea când văd, tiptil, cum ani întregi se scurg. Cu pași preciși, mai iuți sau mai înceți, de asfințit mă simt tot mai aproape și cum pricep că nimeni n-o să scape mă las în seama nobilei tristeți. Dar cum nu scrie, ce va fi,-n vreo carte, sfidez și rânduieli și algoritm; păstrez al nepăsării sigur ritm fiind, de răsărit, tot mai departe. Chiar de nu pot să mă opresc din zbor spre-un infinit mai ’nalt decât pământul, eu mă împac cu soarta și cu gândul că asta-i scris pe fruntea tuturor. Dar lupt să-nving în cel din urmă meci al îndârjitei coase ne-mblânzite că prea și-a formulat păreri pripite gestionara ultimei poteci. Împleticiți, când pașii mei parcurg chiar ultimele trepte către Marte, de răsărit fiind tot mai depatre, alerg tot mai aproape de amurg. Dar pân-atunci eu nu-mi fac griji, deloc, și vă invit la...

Carul mare

Eugen Laurian Seara, la oraș pe-o bancă un sătean și o săteancă: –  Marie, am o-ntrebare: n-ai vrea să vezi Ursa Mare? –  Ioane, te ții de glume! De față cu-atâta lume?... Bragadiru – 25 septembrie 2014

Alesul

Eugen Laurian  Văzându-l, iar, incompatibil, (și zeflemea și aroganță!) de-l realeg, cu siguranță, eu sunt cel prost!... El, doar, penibil! Bragadiru – 20 iunie 2018

Deșteptătorul Europei

Eugen Laurian  În zorii dimineții, dând primul deșteptarea confraților, în glasuri, din toată România, salută primul Istrul..., salută primul Marea și Soarele salută cu toată bucuria. Când cântă ”cucurigu...!” se-aude și-n Carpați, strigând că-i dimineață, aici, la malul mării de unde pintenatul, întâiul din confrați, transmite României că-i ora deșteptării, trezind din adormire, cu glasul consonantic, și vietăți diurne și lumea nictalopă, făcând în două ore din est pân’ la Atlantic, domol, să se deștepte întreaga Europă. Ca unic orologiu fixat pe buza mării menit să ne deștepte și-n larmă să anunțe bătrânei Europe că-i ora deșteptării, să-i dai, stimată doamnă, o tolbă cu grăunțe! Sulina – 15 iulie 2015   Din volumul ”Gravuri pe suflet”  publicat  la  editura  ”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017

Un popă milostiv

(La spovedanie) Eugen Laurian Popă bun, bătrân, în sat... Într-o zi le-a adunat pe femei... și-a sugerat să încerce să-și propună ca de-atunci să nu mai spună, (că se-audă prin comună !), c-au păcătuit cu alții și și-au înșelat bărbații... Iar la spovedanie și la-mpărtășanie să îi spună, adecvat, doar că au alunecat... Dându-i toate datele le iartă păcatele... Popa vechi, iată-l că moare și-ntr-o zi, nu mai apare... Dacă popă nu-i și... nu-i, vine altu-n locul lui... Popa nou, venit acuma, care nu știa cutuma, tare mult s-a întristat chiar atunci când a aflat, din prima mărturisire de la-ntâia spovedire, când, mai mult de jumătate din sorele și surate au jurat și-au afirmat că tare-au alunecat; chiar și de mai multe ori, mai ales în sărbători, mai prin deal, ori mai prin vale, pe-unde s-a-ntâmplat, în cale, să le-apară necuratul... S-a-ntristat, tare, bărbatul cel cu fustă și sutană, și și-a spus: ...