Tinerețe
Autor: Eugen Laurian Hoinărind prin nord, prin sud, căutându-te mereu te-am găsit într-un turneu... Eram verde... eram crud... Erai coaptă și visai calea către împlinire... Eu, sărman, ți-am dat iubire din ce am... și tu nu ai. Cu speranța prinsă-n ram ți-am statornicit privirea încărcându-mi fericirea că te simt... și că te am. Dându-ți sufletul obol, toată tihna și visarea, ți-am dat cerul, ți-am dat marea, din prea plin sau... din prea gol. Nu mai vreau nici să te-ascult, pleacă-n drumul tău, ispită, soarta-mi este hărăzită din puțin ori... din prea mult! Vreau acum doar să amân visul iernii slut și crunt... Doar acum când, parcă, sunt nici prea tânăr... nici bătrân. Tinerețe, mă înclin înaintea dumitale închinându-ți osanale din prea mult ori... prea puțin. Inocenței, cea dintâi, i-aș da mintea de pe urmă ce-n zadar în mine scurmă: Cum să pleci? Cum să rămâi? Bragadiru – 25 ...