Postări

In cautarea perfectiunii

de Eugen Laurian Am încercat subordonarea, nebun fiind ca toți nebunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii primesc din ochii ei chemarea? Am zăbovit în clarobscurul din jurul ei ca toți, ceilalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții ajung să-i mângâie conturul? Doar i-am promis, cu cerul, marea din prima zi a rugăciunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii ajung să-i simtă răsuflarea? Am căutat și-o conjunctură s-o lămuresc ca toți, ceilalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții ajung să-i simtă dulcea-i gură? Pornit-am, Doamne, toți deodată în căutarea Perfecțiunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii ajung s-o vadă despuiată? N-am întâlnit vreo rezolvare nici la cei mici, nici la prea-nalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții îi simt mireasma-mbietoare? În starea asta cam ciudată te rog să-mi spui, de ce doar unii?... De ce doar eu, din toți nebunii, n-ajung la pieptu-i niciodată? Hamletiana întrebare ...

Urarea unui matelot

(de pe „puntea” a cincea a ministerului) la decolarea către orizontul retragerii a generalului de aviație Romulus BOZEȘAN Că ți-ai pornit motorul, acum, la decolare spre alte zări mai blânde și mult mai primitoare, să porți la cheotoare recunoștința noastră, să-ți fie lină calea, planarea tot măiastră... Norocul și știința în gând să-ți coexiste și să te-ntorci cu bine pe strâmtorate piste văzute din înalturi ca firavă ideie anume zugrăvită de-o mână de femeie. De vei zbura prin ceruri și nu zărești pământul, să-ți vezi norocu-n față, să ai, din spate, vântul, și-ntotdeauna șansa să vii l-aterizare cu vântul doar din prova și... binecuvântare! Plafonul să-ți permită să survolezi înalturi și din văzduhul amplu să execuți doar salturi spre steaua de pe umăr, străluce și brodată, și parașuta vieții să n-o deschizi, vreodată! Iar dacă se întâmplă vreun rău să se petreacă, sus-zisa parașută fuior să nu se facă și-n chingă să te poarte...

Am o vorbă cu tine, Prutule!...

de Eugen Laurian Astăzi sărbătorim un veac de la Unirea cea Mică, de când frații noștri de dincolo de Prut au decis, prin Sfatul Țării, că este vremea ca jumătatea ruptă a Moldovei să se întoarcă acasă. Acasă, alături de cei de o sorginte, o conștiință și un neam cu dezrădăcinata și urgisita Basarabie. Este un ceas aniversar, de aceea ar trebui să ne întrebăm, fiecare dintre noi, dacă în răstimpul parcurs am făcut ceea ce trebuia (chiar dacă nu tot) pentru a fi din nou împreună. Eu cred că nu!... Sau, poate, mult prea puțin față de ceea ce se impunea să facem noi, cei aflați atât de-a dreapta cât și de-a stânga Prutului. N-am vrut?... N-am putut?... N-am fost lăsați de către alții?... E greu de spus... Cert este că n-am făcut mare lucru!... Și vina ne aparține... Ne aparține tuturor, dar nu și Prutului. De aceea am o vorbă să-i spun lui, Prutului, singurul nevinovat al nepuținței noastre... Îmi e cu neputință să mi te-nchipui sec în fuga ta nebună spre Dunăre și mare; de...

Pescarul

Eugen Laurian Riscându-și zilnic viața pentru-un coltuc de pâine, străbate vagi imperii de ape zbuciumate și trage de năvoade să le golească, poate, dar nu știe, de astăzi, de va mai fi și-un mâine... Vâsli nd vârtos voinicul pe marea plumburie ce vântul nebunatic cu valuri o încarcă, abia de-și mai menține poziția în barcă și ce-l așteaptă-ndată se pare că nu știe. O simplă jucărie ce soarta o încearcă se pierde între valuri în strașnica furtună ce-nghite om și lotcă de-a valma, împreună, și, dispărând sub ape, nici nu fusese, parcă... A dispărut pescarul, fiind răpus de mare, și-un clopot, într-o dungă, din când în când răsună; ca lumea să priceapă tristețea lor comună și pescărușii țipă, în cor, a disperare. Sulina – 15 ianuarie 2017 Din volumul ”Gravuri pe suflet”  publicat  la  editura  ”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017

Misterul clipei trecătoare

    Motto: „Fiecare clipă a vieții este un mic pas către moarte” Pierre Corneille Că-i totul plănuit, zadarnic și risipă o știm demult... Dar nu băgăm în seamă cum zbuciumul și lupta ne destramă și că murim, puțin, cu fiecare clipă. Trăim comod și nu lăsăm nimic în urmă de parcă ar veni sfârșitul lumii și vrem să demonstrăm, din bezna humei, nimicul făurit în traiul ca de turmă. Adânci deșertăciuni din lumea pământească ne schilodesc profund și țel și cuget; nepricepând al zvârcolirii muget ne răzlețim apoi prin glia strămoșească... Afla-vom, rând pe rând, ce-i taina vieții noastre crezând intens că vom trăi mereu; dar are grijă bunul Dumnezeu să ne adune sus, în zările albastre. Doar dincolo de rai, tăcere și-ntuneric vom sta cuminți în cripta alchimistă; și când nimic din noi nu mai există cunoaște-vom, atunci, misterul ezoteric. Eugen Laurian București – 2 februarie 2018

Minunea lumii

 Eugen Laurian În a șasea zi de muncă, așteptându-și un repaus pentru inimă și suflet, pentru brațe, pentru gând, Cel Atoate-Ziditorul, mângâind un boț plăpând, cercetându-și Universul și văzând atâta haos, chibzuind asupra Lumii, a decis să-și împlinească visul de-a crea și viață... Viața și maternitatea pentru-a Lumii dăinuire... Implorând sacralitatea, a luat cu grijă lutul și-a-nceput să-l plămădească... Cum trecea atâta vreme, se-auzi din Cer o șoaptă: - Cu ce, Doamne,-Ți umpli Timpul după-atâta chin și muncă?... Lasă-ncolo boțu-acela!... Lasă-l pacostei!... L-aruncă! Ia-Ți mai bine-o zi zăbavă după trudă, după faptă! N-a răspuns la provocare... Și-a continuat misiunea stăruind pe amănunte mai asiduu, mai atent la detalii și la taine, la bun gust, rafinament și la toate celelalte ce alcătuiau minunea. Se-auzi din nou prin Ceruri pizma și nedumerirea: - De ce, Doamne,-Ți mai pierzi vremea cu nimicuri, cu detalii? Ia-Ți mai b...