Postări

Plecarea albatrosului grăbit

În memoria contraamiralului Ion-Danuț TOADER Doar el și marinarii se-avântă-n larga zare să-și potolească dorul de spații infinite ... Și vin apoi din larguri cu chipuri ostenite și dorul de-a parcurge, din nou, aceeași mare. Te-ntrebi ce-s marinarii?... Sunt doar niște stafii! Se-ntorc, se duc, și iarași se-ntorc la țărm de mare... Și viața le e zbucium... Și munca e sudoare când valul se-ncunună cu vântul din tării. În sferele înalte abrupt s-a avântat și s-a zbătut amarnic Marina s-o slăvească... Dar n-a avut cui taina acol’ s-o-mpărtășească și pleacă!... Pe aceeași poartă pe care a intrat. Momente dulci... și cupe... și bucle aurii... Un vis i-a fost viața: și val... și vânt... și mare... Își pregătește pașii... Și simt că-a lui plecare o să-i ghideze zborul spre alte ghidușii. Cu aripa întinsă, e gata de plecare... În larg, un stol de gânduri apar de nepătruns. Pe țărm, alt val de doruri lăsat fără răspuns... Idei nedesluș...

Strigătul pământului

Eugen Laurian Rănită pasăre de pradă!... Te răzvrătești prin zvârcoliri menite a-mi ucide pacea, a-mi îngrozi închipuirea cu demonii, atotputernici, ce-mi bântuie prin amintirea trecutelor tihnite zile când te sorbeam doar din priviri și-ți căutam, în depărtare, conturul și nemărginirea. Stăteai cuminte astă vară sub ochii mei parcă vrăjiți de nefireasca-ți acalmie... (Și nici o umbră de turbare!)... Doar undele-ți îmi ofereau eterna lor îmbrățișare pe tâmpla gândurilor mele și-a miilor de-ndrăgostiți de plaja-mi ademenitoare, de vis, de tine și de soare. Dar astăzi, parcă-ai fi nebună!... Cu păru-n coame despletit alergi într-una, agasantă, din răscolirile-ți profunde spre țărmurile-mi speriate de valurile furibunde ce-nghit, avid, pământ și apă din pieptul meu neprihănit, zvârlind rapid îngrijorarea din nicăieri spre orișiunde. Bolândă mare nealbastră!... Te răzvrătești necontenit la orice nebunească pală care-ți provoacă suferință... Pi...

Profeția zânelor

 Eugen Laurian Învață sistematic ce-a fost mai bun în lume și fă-ți obișnuința de-a învăța mereu; prin stânca ignoranței deschide defileu și-ndeamnă-ți competența pe alții să-i îndrume! Cunoaște adevărul expus sau ezoteric și izgonește-ți teama, rezerva și rutina; fii altora făclia ce-mprăștie lumina menită a străpunge prin ceață și-ntuneric! Gândește-ți bine pașii, purtarea și cuvântul sortite a transmite model de-nțelepciune; și crește-ți astfel pruncii să ți se poată spune că dăinuiești prin veacuri și stăpânești pământul! Muncește cu-ndârjire când este de muncit de parcă de parale nici n-ai avea nevoie... Iubește cu credința că nimeni, nici o Zoe, nu te-a făcut să suferi... Și nici n-ai suferit!... Chiar dacă ochii lumii cu toții te-or privi, dansează cu-ndârjire, plăcere și ardoare... Și cântă pentru tine cu-atâta înfocare de parcă lumea toată nici nu te-ar auzi!... Trăiește-ți astfel viața ca stil, ca scop, ca s...

Răul de... mică

de  Eugen Laurian Cum „cineva” trebuia să predea orele din specialitatea „marină” și ofițerilor de la celelalte „arme” ce urmau masteratul de doi ani în Academia Militară Generală, se cădea ca ultimul cadru didactic venit în catedră să fie acel „cineva”! Ceilalți, cu mai multă experiență la catedră, aveau fiecare cursurile de bază la clasele de marinari, la care se susțineau și examenele semestriale. Așa că, m‑am văzut numit de către șeful catedrei să predau temele generale despre „marina militară, rolul acesteia în sistemul de apărare națională și modalitățile de ducere a luptei pentru apărarea patriei” la clasele ce cuprindeau ofițeri de infanterie, artilerie, geniu, chimie militară, transmisiuni, aviație, apărare antiaeriană, radiolocație, logistică, etc.. Având mai puține ore decât prevedea legea pentru a se finaliza cu un examen, cursul predat era totuși destul de important întrucât, la sfârșitul lui, toată suflarea ofițerilor‑studenți participa la aplicația de „respi...

In cautarea perfectiunii

de Eugen Laurian Am încercat subordonarea, nebun fiind ca toți nebunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii primesc din ochii ei chemarea? Am zăbovit în clarobscurul din jurul ei ca toți, ceilalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții ajung să-i mângâie conturul? Doar i-am promis, cu cerul, marea din prima zi a rugăciunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii ajung să-i simtă răsuflarea? Am căutat și-o conjunctură s-o lămuresc ca toți, ceilalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții ajung să-i simtă dulcea-i gură? Pornit-am, Doamne, toți deodată în căutarea Perfecțiunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii ajung s-o vadă despuiată? N-am întâlnit vreo rezolvare nici la cei mici, nici la prea-nalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții îi simt mireasma-mbietoare? În starea asta cam ciudată te rog să-mi spui, de ce doar unii?... De ce doar eu, din toți nebunii, n-ajung la pieptu-i niciodată? Hamletiana întrebare ...

Urarea unui matelot

(de pe „puntea” a cincea a ministerului) la decolarea către orizontul retragerii a generalului de aviație Romulus BOZEȘAN Că ți-ai pornit motorul, acum, la decolare spre alte zări mai blânde și mult mai primitoare, să porți la cheotoare recunoștința noastră, să-ți fie lină calea, planarea tot măiastră... Norocul și știința în gând să-ți coexiste și să te-ntorci cu bine pe strâmtorate piste văzute din înalturi ca firavă ideie anume zugrăvită de-o mână de femeie. De vei zbura prin ceruri și nu zărești pământul, să-ți vezi norocu-n față, să ai, din spate, vântul, și-ntotdeauna șansa să vii l-aterizare cu vântul doar din prova și... binecuvântare! Plafonul să-ți permită să survolezi înalturi și din văzduhul amplu să execuți doar salturi spre steaua de pe umăr, străluce și brodată, și parașuta vieții să n-o deschizi, vreodată! Iar dacă se întâmplă vreun rău să se petreacă, sus-zisa parașută fuior să nu se facă și-n chingă să te poarte...

Am o vorbă cu tine, Prutule!...

de Eugen Laurian Astăzi sărbătorim un veac de la Unirea cea Mică, de când frații noștri de dincolo de Prut au decis, prin Sfatul Țării, că este vremea ca jumătatea ruptă a Moldovei să se întoarcă acasă. Acasă, alături de cei de o sorginte, o conștiință și un neam cu dezrădăcinata și urgisita Basarabie. Este un ceas aniversar, de aceea ar trebui să ne întrebăm, fiecare dintre noi, dacă în răstimpul parcurs am făcut ceea ce trebuia (chiar dacă nu tot) pentru a fi din nou împreună. Eu cred că nu!... Sau, poate, mult prea puțin față de ceea ce se impunea să facem noi, cei aflați atât de-a dreapta cât și de-a stânga Prutului. N-am vrut?... N-am putut?... N-am fost lăsați de către alții?... E greu de spus... Cert este că n-am făcut mare lucru!... Și vina ne aparține... Ne aparține tuturor, dar nu și Prutului. De aceea am o vorbă să-i spun lui, Prutului, singurul nevinovat al nepuținței noastre... Îmi e cu neputință să mi te-nchipui sec în fuga ta nebună spre Dunăre și mare; de...