eugen laurian

Conform unui anunț al Forțelor Navale Române sărbătorirea Zilei Marinei de anul acesta (15 August) se va face „doar virtual”. Este de înțeles și de acceptat. Cum Pandemia Covid-ului își arată colții pretutindeni, era de așteptat și o asemenea măsură. (Chiar m-am întrebat la un moment dat, „oare cum se pot desfășura activitățile firești pe o navă de război - unde densitatea   este probabil una dintre cele mai impresionante din lume - în condițiile purtării măștii și a păstrării distanțării fizice?” Răspunsul nu l-am identificat și nici nu-l voi căuta prea mult!). M-am pus, în schimb, în pielea celor care, după o viață întreagă petrecută pe puntea de comandă, a venit momentul retragerii... Mulți, foarte mulți dintre cunoscuții mei (unii chiar foarte buni prieteni!) au lăsat „comanda telegrafelor și timonei”, a unor sute de membri ai echipajului pe care chiar ei l-au antrenat și sudat și au trecut la „obișnuințe domestice cu care nu erau obișnuiți”. Ariile de cuprindere și acțiune s-au

Autor: Eugen Laurian De-aș putea născoci un ocean de idei și-aș putea intui urma fraților mei care-au fost mai bătrâni, mai tăcuți și-nțelepți, mai smeriți, mai umili, cumpătați și mai drepți, cine-au fost, ce-au făcut... și ce urme-au lăsat pe pământ cât au fost... și pe unde-au umblat... ce-au durat cât au fost... și cu ce s-au trudit... și ce chinuri au tras...   și ce mult au muncit să ne fie mai cald, să ne meargă din plin, să avem ce mânca, să ne fie senin, să avem ce-mbrăca, ce-ncălța, ce citi... De-ai putea să îi vezi, de-ai putea să îi știi am fi, oare, la fel?... Tot zăluzi și buimaci? Am mai fi fără rost... fără țel... fără baci?...  De-aș putea să te urc undeva în înalt ai vedea cine-ați fost, tu și el, celălalt... ca să vezi unde-ajungi, ca să știi ce-ai să fii când de mult nu mai ești și trăiești prin copii, să-i auzi pe urmași despre tine ce zic... Ce-ai lăsat pe pământ?... Ce-ai primit, ori nimic? Și să vezi descendenți despre tine ce