eugen laurian

de Eugen Laurian Am încercat subordonarea, nebun fiind ca toți nebunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii primesc din ochii ei chemarea? Am zăbovit în clarobscurul din jurul ei ca toți, ceilalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții ajung să-i mângâie conturul? Doar i-am promis, cu cerul, marea din prima zi a rugăciunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii ajung să-i simtă răsuflarea? Am căutat și-o conjunctură s-o lămuresc ca toți, ceilalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții ajung să-i simtă dulcea-i gură? Pornit-am, Doamne, toți deodată în căutarea Perfecțiunii; atunci, să-mi spui, de ce doar unii ajung s-o vadă despuiată? N-am întâlnit vreo rezolvare nici la cei mici, nici la prea-nalții; te rog să-mi spui, de ce doar alții îi simt mireasma-mbietoare? În starea asta cam ciudată te rog să-mi spui, de ce doar unii?... De ce doar eu, din toți nebunii, n-ajung la pieptu-i niciodată? Hamletiana întrebare

(de pe „puntea” a cincea a ministerului) la decolarea către orizontul retragerii a generalului de aviație Romulus BOZEȘAN Că ți-ai pornit motorul, acum, la decolare spre alte zări mai blânde și mult mai primitoare, să porți la cheotoare recunoștința noastră, să-ți fie lină calea, planarea tot măiastră... Norocul și știința în gând să-ți coexiste și să te-ntorci cu bine pe strâmtorate piste văzute din înalturi ca firavă ideie anume zugrăvită de-o mână de femeie. De vei zbura prin ceruri și nu zărești pământul, să-ți vezi norocu-n față, să ai, din spate, vântul, și-ntotdeauna șansa să vii l-aterizare cu vântul doar din prova și... binecuvântare! Plafonul să-ți permită să survolezi înalturi și din văzduhul amplu să execuți doar salturi spre steaua de pe umăr, străluce și brodată, și parașuta vieții să n-o deschizi, vreodată! Iar dacă se întâmplă vreun rău să se petreacă, sus-zisa parașută fuior să nu se facă și-n chingă să te poarte