eugen laurian

Eugen Laurian Am căutat-o peste tot prin casă pe unde am crezut că s-ar putea ascunde de oricine... de ceva; și stă pitită,-acolo, nemaivrând să iasă... Am căutat-o-n orice cămăruță și-am scormonit, atent, orice ungher... Dar tot enigmă-i... taină și mister, că n-am găsit-o nici, măcar, într-o cotruță... Văzând că n-o găsesc sub nici o grindă, am răscolit, apoi, și prin ogradă... Să fi căzut, oare,-n vreo ambuscadă...? Pe unde se preumblă ... și perindă? Am scormonit, iscoditor, cu bețigașul, prin toată curtea, șoprul și grădina... Să fi fugit, azi-noapte, cu mașina?... Și-am căutat-o,-apoi, prin tot orașul... Dar, nici un semn de-al ei, pe nicăieri; așa, c-am întrebat prin toată țara și-același rezultat, din zori și până seara... Ori, n-au vânat-o, oare, niscai braconieri? Târziu de tot, pe-un deget de cornișă, am întâlnit un moș venit de prin bugeacuri, un caier alb, netors... netuns de veacuri, privea, cu capu-n mîini, m

 Eugen Laurian Aceleași ploi ne bat întruna și-aceleași stele ne privesc, aceleași vânturi ne răsfiră și-același raze ne-ncălzesc... Același aer ne dă viață, cu-aceeași apă ne hrănim, același sol ne dă putere... și totuși, ne deosebim... Noi suntem aprigi totdeauna, impetuoși, înverșunați; ei sunt doar calmi, imperturbabili... și liniștiți... și cumpătați... Noi suntem zgomotoși din fire, parcă din larm-am fi făcuți; ei sunt doar liniște și pace... și răbdători... și prea tăcuți... Noi suntem schimbători, adesea, și hoinărim necontenit; ei sunt statornici, pe vecie, pământului ce i-a hrănit și sunt, doar, gazde primitoare de cuiburi prinse-n țesături ce prevestesc venirea verii cu triluri și ciripituri... Știu a trăi în armonie, se țin de mâinile-nverzite, dar, mai ales, se țin de aripi și de picioare-nțelenite, și se dezmiardă împreună – tot mângâiere și alint – și, mai ales, ei nu se ceartă... și nu au toane... și nu mint... Ei, înflorind

(la aniversara Unirii Moldovei cu România) Eugen Laurian Îmi e cu neputință să mi te-nchipui sec în fuga ta nebună spre Dunăre și mare; deși-ți doresc, întruna, o maximă secare, știind că unda-ți vine din lacrimi și sudoare, în valurile tale mă-nchin... și mă petrec. Deși, mi-e peste poate ca apa să ți-o-nfrâng stăruitor mi-e gândul să mi te sorb pe dată, să nu mai treacă undă, nici lacrimă, nici pată, să n-aibă unde-ți pune nici sârma cea ghimpată ce-a dăinuit o viață pe umărul tău stâng. Nu vreau să ți se-ntâmple stârpirea ta pe veci, ci numai pe durata cât frații mi-s departe și nu mi-i pot cuprinde decât cu pașapoarte, că valurile tale și sârma mi-i desparte, de-aceea, câteodată, va trebui să seci! Să știi!... Nu doar cu vorbe, cu vise și cu flori pe malurile tale a înflorit Unirea; și nu doar prin cuvinte veni-va abolirea unui dictat satanic ce-a înlesnit ciuntirea și-a mutilat o țară... în două țări surori. Voi face punți ș

Eugen Laurian Gânduri ... Gândurile noastre nasc cuvintele din noi care-ncearcă a răzbate prin cuvinte spuse-n șoapte; apoi, vorbele se leagă transformându-se în fapte ce-ți determină valoarea: praf de stele...ori noroi... Faptele , aglutinate, obiceiuri ghidonează care-n zbuciumul trăirii îți formează caracterul, dirijându-ți omenia, firea, duhul și misterul ce sălășuiesc în tine... și te caracterizează. Toate astea, laolaltă, îți alcătuiesc ursita și-ți determină destinul, rostul, cumpătul și firea... În a vieții-nvălmășeală, ele-ți stabilesc menirea!... Pleacă totul de la gânduri!... Ești cum gândul hărăzit-a! Chibzuiește-ți bine gândul!... El te-afundă sau ridică... Viața ta depinde-ntruna doar de gândurile tale!... Limpede gândește-ți pașii și când urci, dar și la vale când, în negura uitării multe-n viață se complică!... Bragadiru – 20 februarie 2016

După o viață-n desfătare – și chefuri, viciu, desfrânare, surprinzător și nedorită, veni și clipa hărăzită... Pe drumul verde (ce surpriză !), i-apare Domnul, c-o valiză și-l ia de umeri pe flăcău: – Hai, fiule, că-i timpul tău ! Timid, fricos... puțin șocat, întreabă omul, speriat: – O, Doamne, ce ți-ai pus în gând ? De ce mă iei așa curând ? Că n-am făcut tot ce-aș fi vrut și-aveam atâtea de făcut ! – O, știu, și-ți spun: Îmi pare rău, dar, ăsta e momentul tău ! Plecarea ta e chiar acum și, hai, să ne vedem de drum ! Își face semnul sfintei cruci... – Dar, în valiză, ce tot duci ? – Tot ce-ai avut, ce-ai deținut, și tot ce ți-a aparținut ! Gândi: „Ce mare-i Dumnezeu de-aduce tot avutul meu ! Că am tot strâns, neîncetat, și-am adunat și-am căutat să am belșug, să am de toate și nu m-am mai gândit la moarte... De-aici, de sus, la o adică, îmi pare lumea mult mai mică și nu-mi vor fi, cred, de prisos să am tot

Copertele volumului de versuri „Calea spre sapiență”, apărut la editura Favorit, București, 2016, autor Eugen Laurian.      (Volumul se găsește la librăria „Mihai Eminescu”, din București.) Decalog [1] Dacă vezi o lume tristă, cu necazuri, cu-ndoieli, fă, ceva, s-alungi tristețea, să o scoți din cătrăneli... Dacă poți să faci, aievea, fericit pe cineva nu mai sta prea mult pe gânduri, fă-o iute, nu-ntreba ! Nu-ncerca să treci, de-a sila, o băbuță peste drum; s-ar putea să iei papară și, apoi, să nu știi cum să dregi, iute, busuiocul... și-o să dai de-o anevoie... Dacă vrei să faci un bine, fă-l atunci când e nevoie ! Sunt pe lume situații când e rău... și rău... și rău... Fă ceva să-ndrepți meteahna ! Fă să-ți vezi aportul tău ! Dacă poți să faci un bine, atunci fă-l neabătut, n-aștepta să ți se-ntoarcă binele ce l-ai făcut ! Când îți dăruiește viața tot ce-ai vrut, fără buclucuri, cum să fi catran la sufl