eugen laurian

Autor: Eugen Laurian Cu persoana potrivită de te-atragi ca un magnet și de mergi la cununie, ești deplin și ești complet! Cu una nepotrivită dacă totuși s-a-ntâmplat și ți-ai pus pe cap cunună, ești aproape terminat! Dacă cele două cazuri se combină laolaltă iar persoana potrivită te surprinde cu cealaltă, s-ar chema că ești ratat... Și complet... Și terminat!... Și ți-o spun cu mult regret: chiar ești terminat complet! Din volumul „Sarcasme cu iz licențios”

Autor: Eugen Laurian  Toți suntem egali în drepturi  la-nceput...  pân’ să apară  diavolul cu chip de înger... Doar că unii se însoară!... Din volumul „Sarcasme cu iz licențios”

(din ciclul „Una pe zi”) Autor: Eugen Laurian – Ești căsătorită, Doamnă? – Nu!... gândind cu-aviditate c-are mult mai multe șanse decât cele măritate... – Rău îmi pare... N-am ce-ți face! Dintre-atâtea ipoteze, le-angajez pe-acele care știu să se subordoneze! Din volumul „Sarcasme cu iz licențios”, aflat în pregătire

 Autor: Eugen Laurian Adorm neadormit și mă trezesc mereu, străin de lumea care mă-nconjoară, durerii să-i ordon să nu mai doară și versului să se transforme-n curcubeu. Clipitei să-și arate veșnicia schimbându-și efemeru-n nemurire, eternității să îi dau de știre când mersul ei îmi cere cumetria. Să-i frâng luminii pașii către noapte și-un dram de timp apusul să câștige; să-i cer tăcerii mele să mai strige și strigătului să-i răspund cu șoapte. Speranței să-și arate disperarea și deznădejdii să-și închidă gura; nemărginirii să-i cunosc măsura și țărmului să-și cumințească marea. Doar timpului i-aș dezmierda aripa spre-a-mi arăta, în treacăt, simpatia; pendulei să-mi indice veșnicia și veșniciei să-mi marcheze clipa. Bragadiru – 12 martie 2018 Din volumul de poezii „Furia disperării”, publicat la editura „Amanda Edit”, București, 2019

Autor: Eugen Laurian Ai îndrumat potop de inimi pe drumul Tău strălucitor și pentru toți neputincioșii ai înălțat fervente rugi... Ei te-au urmat pe dreapta-ți cale... Deși n-aveai nici sclavi, nici slugi, nici servitori, nici robi, nici paznici... erai Stăpânul tuturor ! Deși n-aveai medicamente, erai ades Vindecătorul ce întorcea din neființă pe cei plecați spre cel de sus și îndrumând mulțimi de oameni, i-ai luminat și i-ai condus că Tu știai și dreapta cale..., căci Tu erai... Învățătorul ! N-ai uneltit la făurirea unor armate clandestine, dar zgâlțâind nemernicia atâtor rele blestemate, deși n-aveai nici oști, nici arme, ci doar convingeri luminate, toți craii, regii și-mpărații amarnic se temeau de Tine!... Nu ți-ai dorit împărăție, ci doar ca lumea să-nțeleagă preceptele conviețuirii pe-o calea sfântă și mai dreaptă, și-nțelegând că-n Omenire iubirea-i calea înțeleaptă, deși n-ai câștigat războaie, ai cucerit o lume-ntreagă! Ai răsp

Autor: Eugen Laurian Eu, când n-am bani, să fac economie mănânc, pe apucate, cât un țânc; dar când am bani, din masă fac orgie și numai la terase eu mănânc! Eu, când n-am bani, mă plimb cu bicicleta și pedalez prin parcuri și alei; iar când am bani, „comit” aceleași fapte în dormitorul meu de la etajul trei. Eu, când n-am bani, mă zbat ca „nu-știu-cine” și-alerg, nebun, ca să-mi câștig o pâine; iar când am bani, să-mi ard din corp grăsimea, gonesc pe străzi mai rău decât un câine... Eu, când n-am bani, aș vrea ca să se știe că-n casa mea stau banii teanc pe teanc; dar când am bani, mă plâng la toată lumea că n-am prin buzunare niciun franc. Bragadiru – 22 august 2018

Din ciclul „Una pe zi”     Ieri am primit un mesaj pe telefon. Era de la primul meu comandant de pe vremea când eram student în anul întâi la Academia Navală, din Constanța (atunci instituția se chema altfel, dar n-are importanță!). Pe vremea aceea, expeditorul actualului mesaj era în ultimul an de studii (anul patru) și noi, toți bibanii (bobocii, s-ar spune acum), ne uitam la el ca la un semizeu.     Da, el era „tata și mama noastră”!... Depindeam de el și la programul de înviorare (la ora șase, dimineața, la bustul gol, afară, pe o temperatură de 6-8 grade Celsius sau chiar mai puțin) și dacă vroiam să stăm la studiu mai mult decât cele patru ceasuri obligatorii (deci, după ora zece, seara) și, mai ales, dacă îndrăzneam să solicităm o învoire de șase ore (duminica după amiază), odată la vreo trei-patru săptămâni, pentru a vedea orașul Constanța. Nu credeam că vom ajunge și noi la stadiul de a mai avea câteva luni până a deveni ofițeri ai Marinei Române.     Și, totuși, s-a în