eugen laurian

Motto: „Moare câte puțin cine nu riscă să construiască ceva nou.” Pablo Neruda     Atras de perturbante zădărniciri bizare, cum, din comoditate, ieri n-am mai scris nimic, acut mi-e sentimentul c-am mai murit un pic lăsând să zboare clipa cea veșnic călătoare. Marcat de griji anoste, ce vin din vreme-n vreme, arunc deșertăciunea pe-un gând amăgitor și-mi temperez visarea că, meditând, nu mor pe iambii și troheii nescriselor poeme. Avid, îmi iau condeiul... Gravez pe-a vieții filă sintagme ori nimicuri ce dau trăirii sens și, vrând frânarea vremii din ritmul ei intens, arunc cu anapestul în goana-i inutilă.   *   *   * Neculegând polenul ideilor fugare, invidiez albina ce-și face zilnic rond să zămislească aur pe-ntregul mapamond... Asupra-mi să se-aplece, o rog cu disperare! Autor: Eugen Laurian Bragadiru – 20 iulie 2019

 Autor: Eugen Laurian   A inimii patroană, mă-ncumet să-ți admir nuanța de safir total nepământeană. Albaștri și rotunzi, dau cerului pomană și norii-o iau la goană tăcuți și furibunzi. Căzându-ți, sub sprânceană, albastrul infinit, mi-e gândul pustiit  și sufletul – o rană. Putând scruta în ei, privirea ta – dojană demonică, vicleană – mă bagă la idei. Când mă cuprind – capcană, în hăul lor m-afund și simt, ca muribund, durerea inumană. Iar când în ei mă scald, iubire ori hârjoană, o dragoste spontană îi tulbură-n smarald. Candoare și prihană, mă fac să delirez dar vreau să îi păstrez la sânul meu, icoană, și-n taină, lor mă-nchin... Privirea-mi de satană aflând, patriciană, la țărmul lor, cămin.