Rânduieli de primăvară
de Eugen Laurian Zvâcnește primăvara-n verde și-n toată sihăstria noastră de dor să împrimăvăreze privirea mult prea cenușie de grijile atâtor toamne, de ierni aflate în simbrie... Trosnește primăvara-n muguri cu glas de pasăre măiastră... Dar cine poate să perceapă suișul sevei, ca magie, când toată iarba râde-n hohot și toate florile din glastră îmi cer frenetic să revină sub raza lunii roș - albastră căzută undeva, anume, în strop de rouă argintie?... Deschid fereastră către mine în căutarea primăverii din cuget, inimă și suflet... Din ascunzișuri tenebroase să scot afară toamna vieții..., să simt parfumul adierii chemării noilor tantații și a dorințelor sfioase, să regăsesc ispita vie a încântării și-a plăcerii... Zvâcnindu-mi viața prin artere, nu-mi va trosni, cumva, și-n oase?... Bragadiru – 14 aprilie 2016 din volumul „Gravuri pe suflet” publicat la editura Tempus Dacoromânia Comterra