Semantica privirii

Eugen Laurian

 Mă năpădește toamna cu gânduri, fel de fel,

de parcă-ar vrea să afle cât, încă, frunza-i verde

în cafeniul toamnei ce-ncearcă să-mi dezmierde

păgânele dorințe țesute-n brumărel.

Așa că-i spun să știe că încă nu-s sătul

de vară-n plină vară... Și c-a venit devreme

să-mi dea deja răspunsuri acutelor probleme

la care niciodată n-am meditat destul.

Să nu-mi mai bage-n traistă ispite, lingușiri,

tentații de tot felul, seducții și cerințe!...

Să nu-mi momească traiul cu palide dorințe!

De vrea să-mi știe starea, privească-mă-n priviri!

Când m-oi uita ’nainte scrutând în depărtări,

să știe că privire-mi înseamnă îndrăzneală,

mândrie și prestanță, curaj și chibzuială...

Să nu-mi încurce drumul prin vane încercări!

Când m-o vedea adesea cătând spre Cel-de-sus,

să vadă-n uitătura-mi o maximă credință;

că-n vremuirea vremii îi cer îngăduință

să nu mă-ndrepte toamna pe drumu-i spre apus!

De voi privi în juru-mi, făcând din gânduri cerc

să-ncerce a-nțelege că-ngrijorare-nseamnă;

că toamna, și-apoi iarna, la temere mă-ndeamnă

și-abia atunci să-ntrebe ce simțăminte-ncerc.

Iar de-oi privi tot timpul cătând spre înapoi

să știe draga toamnă că nu mai am scăpare;

că năpădesc întruna regretele amare

și că accept la toartă să mergem amândoi.

Să vină către mine când voi privi doar jos

că-nseamnă resemnare și-nseamnă nepuțință;

și mângâindu-mi trupul cuprins de suferință,

accept venirea toamnei cu-al ei întreg prinos.

Dar până-atunci să-i spuneți, de-o veți vedea cumva,

că încă-i prea devreme!... Și să-și aducă-aminte

că m-a văzut deunăzi privind doar înainte...

Scrutând în depărtare, mă lase-n plata mea!

Cât încă mai e vremea de-a rostui cuvinte,

să stea tăcută toamna..., cuminte-n banca sa!

Bragadiru – 08 iulie 2016
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017