Ce rău era...


Eugen Laurian

Nu te-am zărit deși eram aproape
și îmi striveai, în ochi, pupila toată
și-n gândul meu zburdai nevinovată...
Departe de-ai fi fost, mi-erai sub pleoape.

Te-am pipăit cu genele pudrate
de veșnicia dorului pierdut
că te-am zărit, deși nu te-am văzut,
zburdând prin dorurile-mi spulberate.

Sub tâmpla mea zvâcneai necontenit
bătând o toacă-n slujba de vecernii
și mă ardeai cumplit cu focul iernii
incinerând zăpezi în om sfârșit.

Te-am căutat, nebun... Nu te-am găsit,
pierduți fiind în iarna timpurie
pe-o aripă de vânt trezind urgie...
Și m-ai văzut... și nu ne-am întâlnit!

Ne-am despărțit când nu ne-am cunoscut...
A fost ca o părere aruncată
de-un Cupidon rămas fără săgeată
visând și el amorul absolut.

Ce bine-a fost că nu ne-am cunoscut!...
Ce rău era să nu ne fi-ntâlnit!...



Bragadiru – 8 ianuarie 2019

Comentarii

  1. Prodan Aurelian13 aprilie 2019 la 17:02

    Vesnica dilema a omului care crede sincer in ceea ce crede cu adevarat. Dorim absolutul in lumea reala (finita), dorim a spera in linistea interioara, dorim chiar ceea ce pare imposibil. Este o vesnica dilema...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lăsați-mă ce sunt!...

Era în primii ani ai deceniului șaptezeci din secolul trecut. Eu – un tânăr locotenent de marină care, ieșit din școală și numit aghiotant al comandantului marinei militare, abia deschisesem ochii și încercam să înțeleg  tainele și hățișurile structurilor militare. Domnia sa – cu vreo douăzeci și cinci de ani mai mult decât mine, purta cel mai înalt grad de subofițer din armată. Era plutonier adjutant (gradul de plutonier adjutant-șef nu se inventaseră, încă!), veteran de război și șeful muzicilor marinei militare. Eu – sublimul anonim, eram cunoscut doar colegilor de promoție, profesorilor și comandanților din școala navală pe care o absolvisem de curând, și, probabil, și unora dintre ofițerii garnizoanei Mangalia cu care venisem în contact, în mod întâmplător. Domnia sa – deși doar subofițer, era o personalitate apreciată în toată marina. De asemenea, era cunoscut de o bună parte a personalului armatei române, precum și de un numeros public din țară. Motivul? Era cel car
Citiți mai multe

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Pasul 1 - Începe cu puțin

Atunci când ești în devenire, sau chiar de ești matur deplin, să faci mărunți pașii în viață, să-ncepi urcușul cu puțin; Nu toți cei ce purced spre țintă vedea-vor că la ea ajung; mai mulți sunt cei ce ies din cursă... să știi, mereu, că drumu-i lung; Să-ți ajustezi întruna pașii, să nu alergi ca la concurs, să-ți calibrezi mereu efortul la situații, pe parcurs; Și nu uita, atunci când greul cu greu de poți să-l mai înduri, că marea, fluviul și oceanul făcute sunt din picături; Să-ți amintești, de-ți pierzi curajul, ori pași-ți fi-vor ezitanți, că și maeștri și magiștrii au fost, cândva, doar debutanți; Când oboseala, chinul, greul și anevoia n-au trecut să-ți amintești că mareșalul, chiar el, a fost, cândva, recrut; Când mușchii îți vor da comanda să te oprești, nu te opri ! S-a zămislit, cu greu, chiar Lumea, nu într-o noapte sau o zi; Continuă cu îndârjire,... să te ridici, cumva, de cazi, dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci,
Citiți mai multe