Patimă cu ochii verzi
Autor: Eugen Laurian
Mă mistuie, mă pierde
tumultul ireal
al unicului val
din sufletul tău verde...
A primăverii iarbă
ascunde-n ochii tăi
abisuri și călăi
ce-s gata să mă soarbă.
Străfunduri de fântână...
În taină, îmi includ
în verdele lor crud
dorința mea păgână.
Când îi privesc de-aproape
extaziez... Mă scald
în mare de smarald
și-n tremurat de pleoape.
Adulmecând eternul,
când cruzi și aspri ți-s,
un verde „de Paris”
îmi flutură infernul.
Și când la iad mă-mbie
instinctul meu păgân,
eu... slugă la stăpân
rămân pe veșnicie!
Bragadiru – 20 ianuarie 2020
Comentarii
Trimiteți un comentariu