Am mai murit un pic


Motto: „Moare câte puțin cine nu riscă
să construiască ceva nou.”
Pablo Neruda
  
Atras de perturbante zădărniciri bizare,
cum, din comoditate, ieri n-am mai scris nimic,
acut mi-e sentimentul c-am mai murit un pic
lăsând să zboare clipa cea veșnic călătoare.

Marcat de griji anoste, ce vin din vreme-n vreme,
arunc deșertăciunea pe-un gând amăgitor
și-mi temperez visarea că, meditând, nu mor
pe iambii și troheii nescriselor poeme.

Avid, îmi iau condeiul... Gravez pe-a vieții filă
sintagme ori nimicuri ce dau trăirii sens
și, vrând frânarea vremii din ritmul ei intens,
arunc cu anapestul în goana-i inutilă.

  *   *   *
Neculegând polenul ideilor fugare,
invidiez albina ce-și face zilnic rond
să zămislească aur pe-ntregul mapamond...
Asupra-mi să se-aplece, o rog cu disperare!


Autor: Eugen Laurian
Bragadiru – 20 iulie 2019

Comentarii

  1. Prodan Aurelian18 februarie 2020 la 08:17

    Nu poti sa "mori" cand esti asa de viu.Oare de ce nu ne gasim timp sa ne dam seama ca totusi suntem "homo sapiens"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ellaur18 februarie 2020 la 14:40

      Și, totuși, clipă de clipă „continuam să murim” până când... lucrarea va fi definitivată de... cea cu coasa!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lăsați-mă ce sunt!...

Era în primii ani ai deceniului șaptezeci din secolul trecut. Eu – un tânăr locotenent de marină care, ieșit din școală și numit aghiotant al comandantului marinei militare, abia deschisesem ochii și încercam să înțeleg  tainele și hățișurile structurilor militare. Domnia sa – cu vreo douăzeci și cinci de ani mai mult decât mine, purta cel mai înalt grad de subofițer din armată. Era plutonier adjutant (gradul de plutonier adjutant-șef nu se inventaseră, încă!), veteran de război și șeful muzicilor marinei militare. Eu – sublimul anonim, eram cunoscut doar colegilor de promoție, profesorilor și comandanților din școala navală pe care o absolvisem de curând, și, probabil, și unora dintre ofițerii garnizoanei Mangalia cu care venisem în contact, în mod întâmplător. Domnia sa – deși doar subofițer, era o personalitate apreciată în toată marina. De asemenea, era cunoscut de o bună parte a personalului armatei române, precum și de un numeros public din țară. Motivul? Era cel car
Citiți mai multe

Inevitabilii tembeli

(rugă binefăcătoare)   Autor: Eugen Laurian   Atât de fermi și duri în atitudini, ei cred că tot ce mișcă-n jurul lor nu-s oameni, nici ființe, ci decor menit să-i proslăvească-n platitudini.   Ei sunt acei tâmpiți infailibili ce au în cap doar fum și gărgăuni și chiar de nu au moacă de nebuni, se fac, etern, total incompatibili.   Sunt cei ce inventează turpitudini în mintea lor făcută alandala, de-aceea, Doamne, lasă-mi îndoiala ferindu-mă mereu de certitudini!...                          ***    ***    *** Prefer să mă confrunt cu îndoieli decât cu certitudini idioate, convingeri hăbăuce inventate de prefăcuți, cretini și de tembeli!     București – 10 mai 2020
Citiți mai multe

Pasul 1 - Începe cu puțin

Atunci când ești în devenire, sau chiar de ești matur deplin, să faci mărunți pașii în viață, să-ncepi urcușul cu puțin; Nu toți cei ce purced spre țintă vedea-vor că la ea ajung; mai mulți sunt cei ce ies din cursă... să știi, mereu, că drumu-i lung; Să-ți ajustezi întruna pașii, să nu alergi ca la concurs, să-ți calibrezi mereu efortul la situații, pe parcurs; Și nu uita, atunci când greul cu greu de poți să-l mai înduri, că marea, fluviul și oceanul făcute sunt din picături; Să-ți amintești, de-ți pierzi curajul, ori pași-ți fi-vor ezitanți, că și maeștri și magiștrii au fost, cândva, doar debutanți; Când oboseala, chinul, greul și anevoia n-au trecut să-ți amintești că mareșalul, chiar el, a fost, cândva, recrut; Când mușchii îți vor da comanda să te oprești, nu te opri ! S-a zămislit, cu greu, chiar Lumea, nu într-o noapte sau o zi; Continuă cu îndârjire,... să te ridici, cumva, de cazi, dar nu lăsa să faci pe mâine ce poți să faci,
Citiți mai multe