Dorință

 Autor: Eugen Laurian

Adorm neadormit și mă trezesc mereu,

străin de lumea care mă-nconjoară,

durerii să-i ordon să nu mai doară

și versului să se transforme-n curcubeu.

Clipitei să-și arate veșnicia

schimbându-și efemeru-n nemurire,

eternității să îi dau de știre

când mersul ei îmi cere cumetria.

Să-i frâng luminii pașii către noapte

și-un dram de timp apusul să câștige;

să-i cer tăcerii mele să mai strige

și strigătului să-i răspund cu șoapte.

Speranței să-și arate disperarea

și deznădejdii să-și închidă gura;

nemărginirii să-i cunosc măsura

și țărmului să-și cumințească marea.

Doar timpului i-aș dezmierda aripa

spre-a-mi arăta, în treacăt, simpatia;

pendulei să-mi indice veșnicia

și veșniciei să-mi marcheze clipa.

Bragadiru – 12 martie 2018

Din volumul de poezii „Furia disperării”,

publicat la editura „Amanda Edit”, București, 2019