Ipocrizie
Autor: Eugen Laurian
Eu, când n-am bani, să fac economie
mănânc, pe apucate, cât un țânc;
dar când am bani, din masă fac orgie
și numai la terase eu mănânc!
Eu, când n-am bani, mă plimb cu bicicleta
și pedalez prin parcuri și alei;
iar când am bani, „comit” aceleași fapte
în dormitorul meu de la etajul trei.
Eu, când n-am bani, mă zbat ca „nu-știu-cine”
și-alerg, nebun, ca să-mi câștig o pâine;
iar când am bani, să-mi ard din corp grăsimea,
gonesc pe străzi mai rău decât un câine...
Eu, când n-am bani, aș vrea ca să se știe
că-n casa mea stau banii teanc pe teanc;
dar când am bani, mă plâng la toată lumea
că n-am prin buzunare niciun franc.
Bragadiru
– 22 august 2018
A fi ipocrit in ziua de azi este o "calitate" sau norma de conduita...
RăspundețiȘtergere