Salutul lui Ispas

(premieră mondială, românească)

Eugen Laurian

Admiratorilor bătrânelor corăbii ce străbăteau, odată, nesfârșitele întinderi albastre ale mărilor și oceanelor le este îndeobște cunoscută superba imagine a unui velier manevrând pentru a căuta și aborda gura de intrare în port. Și cum mai toate urmașele acestora sunt, astăzi, doar nave școală necesare instruirii tinerilor cadeți aflați în marșul lor către devenirea profesională, este lesne de înțeles că la bordul unei asemenea nave nu poate trona decât spiritul de aventură al celor care, poate, nici n-au împlinit, încă, douăzeci de ani. Ei, bine, pe un asemenea velier totul este posibil! Mai ales dacă la comanda lui se găsește omul potrivit. Omul care, prin pricepere și modul de a înțelege sufletul imberb al cadetului, este capabil să determine echipajul în a face minuni.

De vreo 30 – 35 de ani a devenit un obicei ”împământenit” (ar trebui să scriu, poate, ”împuntit”!?!) la bordul majorității velierelor – nave școală – ca atunci când, la intrarea în port, acordă salutul adresat națiunii gazdă, comandantul să-și urce echipajul pe vergile catargelor pentru a saluta de acolo, de la înălțimi de 30 – 40 de metri, amfitrionul. Salut cu urale și cu bereta săltată deasupra capului. Este expresia celui mai profund respect arătat miilor de privitori care așteaptă, curioși și nerăbdători, intrarea în port și acostarea navei.

Obiceiul, devenit în timp aproape o normă nescrisă, trebuia să aibă un început: un promotor și o dată de start.

Îndrăznesc a afirma că este oarecum dificil a identifica data întâiului antrenement al acestei impresionante manifestări a curajului și măiestriei marinărești, dar este cert că el a avut loc în prima parte a anilor ’70 ai secolului trecut pe valurile Mării Negre și a fost pusă ”în operă” în vara anului 1975, când, sub comanda unui inimos și priceput navigator român, bricul ”Mircea” și-a făcut sosirea triumfală pe meleagurile olandeze prin demonstrația de curaj ce a intrat în legendă ca fiind ”Salutul lui Ispas”.

Dacă data efectuării primelor încercări a unui velier de a saluta o națiune având întregul echipaj urcat în arboradă este incertă, promotorul ei este, cu siguranță, cunoscut! Și el nu este nimeni altul decât Eugen Ispas, acel ofițer secund devenit ulterior comandant al bricului ”Mircea” care a instruit la bordul velierului zeci de promoții de ofițeri și maiștri militari ai Marinei Române, fie ea militară ori comercială. La acea vreme, având gradul de căpitan de rangul 3 (conform denumirilor de astăzi ale gradelor, locotenent-comandor) Eugen Ispas era ”mama, tata și soacra ” navei. Era prezentul și, mai ales, viitorul echipajelor de cadeți. Echipaje ce, an de an, erau în stare să se aburce pe sarturi până la 44 de metri deasupra punții principale a navei pentru ”desfășurarea” velelor, ori pentru că ”secundului” și, apoi, comandantului i se păruse că ”ceva flutură nelalocul său” în arboradă.

Da, Eugen Ispas a fost cel căruia i-a venit ideea testării salutului națiunii române datorat țării gazdă cu echipajul navei aflat cu picioarele pe vergile catargelor! Și cum, după luarea măsurilor suplimentare de siguranță a marinarilor încercarea temerară i-a reușit, a probat-o pe viu în mai toate vizitele internaționale ce au urmat.

Așa a procedat în 1975 la intrarea în portul Amsterdam, când nava a fost invitată pentru celebrarea aniversării a 700 de ani de la atestarea documentară a orașului. Era pentru prima dată când lumea asista la o asemenea probă de curaj. Ajunși în zona de intrare pe canalul ce trebuia străbătut până la Amsterdam, la semnalul comandantului navei – Eugen Ispas, marinarii români au însoțit strigătele de ”Ura!” prin mișcarea albelor berete duse, de trei ori, cu mâna dreaptă, simultan, din dreptul inimii deasupra capului. Efectul acestui salut inedit asupra publicului a fost fantastic. Miile de privitori ce asistau de pe ambele maluri ale canalului la parada navelor invitate la ceremonie au izbucnit, automat, în aplauze și urale la trecerea singurei nave ce avea echipajul de aproape două sute de cadeți, îmbrăcați în minunata ținută albă, salutând de pe vergile catargelor cu beretele ridicate deasupra capetelor.

După acostarea bricului în port, prințesa Margareta – viitorul cap încoronat al Olandei – a ținut în mod cu totul deosebit să viziteze nava și să mulțumească echipajului pentru maniera în care a salutat națiunea olandeză. La solicitarea viitoarei regine, echipajul a repetat impresionantul salut, la el asistând atât mulțimea de vizitatori ce admirau minunatele veliere acostate în port cât și echipajele celorlalte nave.

Cu prilejul marșului de pregătire desfășurat în Oceanul Atlantic și Marea Mediterană în anul 1995, nava școală a vizitat și porturile Londra, Brest și Casablanca, unde a lăsat aceeași impresie deosebită datorită originalului salul inventat de echipajul bricului ”Mircea”.

Nu se mai văzuse, până atunci, așa ceva. Era impresionant, era inedit, era incredibil și spectaculos! Era ceva ce se imprima pe retina timpului și a privitorului.

Un an mai târziu, România a onorat națiunea americană, cu prilejul sărbătoririi  bicentenarului Independenței Statelor Unite, prin același procedeu. Era salutul poporului român acordat de către studenții Marinei Române prin ”salutul lui Ispas”! De data aceasta impactul asupra mass-mediei americane și mondiale a fost și mai uimitor. Lumea de pe toate continentele a putut vedea, în direct, silueta albă a bricului cu întregul echipaj aflat în arboradă salutând America.

La recepțiile și întâlnirile ocazionate de această vizită, subiectul originalului salut era unul obligatoriu. Toți comandanții velierelor participante la sărbătorirea bicentenarului Independenței Statelor Unite ale Americii au ținut să-l întâlnească pe românul Eugen Ispas și să-i prezinte omagiul lor pentru originala modalitate de a acorda ”salutul națiunii”. Și tot atunci, în discuțiile amicale ale acestora, s-a făcut pentru prima dată referire la sintagma ”salutul lui Ispas”.

Urmarea a fost una firească. După acel moment de glorie, și de apreciere a zecilor de mii de spectatori și a tuturor canalelor de televiziune ce au transmis marea paradă navală, și alte veliere-școală au prins a practica ”salutul lui Ispas”.

Iar dacă mâine veți vedea vreo navă practicând acest salut să știți că el își are obârșia în apele ce scaldă țărmul României punând în valoare sudoarea, curajul, priceperea și tenacitatea echipajelor bricului ”Mircea”. Și să mai știți că ”nașul” acestul salut a fost un român: Eugen Ispas. Cel care astăzi, la cei peste 80 de ani ai săi și ajuns la gradul de contraamiral de flotilă, rememorează cu mândrie și satisfacție, intrarea în zecile de porturi mediteraneene, baltice și atlantice în care România și-a prezentat omagiile adresate țărilor gazdă și a fost aclamată, la rândul ei, datorită celebrului ”salut al lui Ispas” prezentat, ca cea mai înaltă probă de respect și curaj, de către marinarii români.

Iată o premieră mondială ce ar fi bine să nu o aruncăm în traista uitării și a nerecunoștinței și căreia îi închinăm marșul ”Salutul lui Ispas”!

Salutul lui Ispas

În fugă pe sarturi, urcat-am grijele

spre cerul albastru, senin,

s-ajungem la posturi pe vergi, către stele,

ce pânze și vise susțin.

Călare pe vergă, noi suntem cadeții

sosiți de pe mări și neant;

trecuți prin furtună, suntem îndrăzneții

visând și la grad de-aspirant.

Doar ei, pescărușii, cu noi la-nălțime

se-ntrec prin văzduh în curaj;

suntem temerarii speranței sublime,

suntem cel mai brav echipaj!

De-aici din înalturi, Ispas vă salută

și-aducem omagiul vibrant

al dârzelor inimi în albă ținută

și-n marș cadențat, elegant.

Salutul pe vergă l-am dus către Lume

și Lumea întreagă-a răspuns

salutului nostru, ajuns un renume

ce-n gânduri și-n fapte-a pătruns.

Cu noi vă salută Siretul și Prutul

și inimi de oameni normali;

bereta ne-o scoatem, transmitem salutul

adus din Carpații natali!

Salut de venire, salut de plecare,

pe vergi, în picioare-am rămas

să spunem oriunde, spre țărm și spre mare,

c-așa vă salută Ispas!

Bragadiru – 24 octombrie 2016