Stampă marină
Eugen Laurian
Brizanți,
spre maluri speriate,
ce-ntrec
adeseori măsura...
Prin
valurile înspumate
își
țuguiază marea gura
spre
țărmul tău de nestemate
(amprente
ce au fost lăsate
de
mersul tău și călcătura
tălpiței
tale afundate –
o
scoică ce-a lăsat natura
pe
buza mării-ngândurate).
De
te găsește-n așteptare
călcându-i
iarăși așternutul
cu
pasul mic de fată mare,
arzândă
toată de-nceputul
unei
iubiri năucitoare,
se
prosternează la picioare
și-ți
lasă vama și tributul
pasiunii
sale arzătoare
uitându-și
sarea și sărutul
pe
gamba-ți ademenitoare.
În
cruntul chin al căutării,
când
vântu-i biciuie grumazul
în
tot răstimpul așteptării
(pierzându-și,
evident, extazul
c-ai
dispărut din ochii mării),
ca
rezultat al disperării
își
încrețește brusc obrazul
și
cu asprimea ne-ndurării
ne
pedepsește cu talazul
pustia
plajă a uitării.
Mangalia – 20 iulie 2016
Comentarii
Trimiteți un comentariu