Hula marină

Eugen Laurian

Înnebunită-i marea în măreția ei

și nu-i pe lume nimeni, cumva, s-o îmblânzească...

Și nimeni nu-i capabil ca s-o mai potolească

atunci când, enervată, ea intră la idei.

Burzuluită zdravăn, cu păru-i, tot, în creste,

e-n stare de beție de parcă-ar fi băut

tot vântul ce deunăzi amarnic a bătut

și-acum, timid, încearcă să nu se manifeste.

Dar marea mai nebună nici că a fost cum este...

Și, n-acceptând insulta de-a se lăsa bătută

de vântul nebunatic rulând cu peste-o sută

ce-o șfichiuia întruna, se-apucă de proteste.

Și protestează ziua... Și protestează-n noapte

pân’ ce din adâncime i se trimite veste

să lase-n pace vântul... Să-l uite, să-l deteste

și să-l trimită-acolo... la el în miazănoapte!

Abia atunci se-ndoaie și se mai ogoiește...

Și își calmează nervii citind dintr-o poveste

cu mările mai calde, cu soare și tempeste

și uragane care-n văzduh aruncă pește.

***

De vrei să chinui oameni, aceasta-i vremea-n care

trimiți navigatorii să ”bată” mare-n hulă...

Iar pe pescari să-i chinui, îi pui într-o pendulă

ce, legănându-și corpul, înfruntă cruda mare.

E vremea de reflecții despre minuni celeste

în care se scufundă, adesea, marinarii...

Și-i vremea de hodină pentru, trudiți, pescarii

ce stau la gura sobei cu-o vodcă și-o poveste...

Constanța – 20 ianuarie 2016

Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017