Plecarea albatrosului grăbit

În memoria contraamiralului

Ion-Danuț TOADER

Doar el și marinarii se-avântă-n larga zare

să-și potolească dorul de spații infinite ...

Și vin apoi din larguri cu chipuri ostenite

și dorul de-a parcurge, din nou, aceeași mare.

Te-ntrebi ce-s marinarii?... Sunt doar niște stafii!

Se-ntorc, se duc, și iarași se-ntorc la țărm de mare...

Și viața le e zbucium... Și munca e sudoare

când valul se-ncunună cu vântul din tării.

În sferele înalte abrupt s-a avântat

și s-a zbătut amarnic Marina s-o slăvească...

Dar n-a avut cui taina acol’ s-o-mpărtășească

și pleacă!... Pe aceeași poartă pe care a intrat.

Momente dulci... și cupe... și bucle aurii...

Un vis i-a fost viața: și val... și vânt... și mare...

Își pregătește pașii... Și simt că-a lui plecare

o să-i ghideze zborul spre alte ghidușii.

Cu aripa întinsă, e gata de plecare...

În larg, un stol de gânduri apar de nepătruns.

Pe țărm, alt val de doruri lăsat fără răspuns...

Idei nedeslușite rămân în așteptare.

Distins, în zboru-i pleacă... Și-n negura-nserării

ce drum l-așteaptă, oare, spre neștiute maluri?...

Va fi precum Ulise, tot rătăcind pe valuri

spre cuibul Penelopei din cețurile zării?

Ori, poate că găsi-va un port de adăstare,

sau drumul spre Itaca?... Ori Insula Speranței?...

Înspre Băicoi porni-va?... Sau căile Constanței

îi vor părea aievea fiorduri primitoare?

***

Și albatrosul pleacă spre alte zări albastre...

N-a fost nici prea cucernic, dar nici prea păcătos!

A fost ca o idee, un zbor și-un albatros

ce a lăsat în urmă imensități... și astre!

A fost ca precursorul grăbit, maiestuos,

ce a plecat ’naintea călătoriei noastre!

A fost ca infinitul cu străluciri măiastre

spre care toți zbura-vom, cândva, misterios.

Eugen Laurian 

București – 30 ianuarie 2011
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 

”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017