Migrația sufletelor
Eugen Laurian
Un boț din lutul negru în care mai zvâcnește
o umbră de ființă sau, poate, doar un gând
e pus pe-al roții taler... Apoi, cu gestu-i
blând,
olaru-l freacă-n palme și,-atent, îl potrivește
pe verticala axei și-a roții... Ce crea-va
din vaga plămădeală de mâl și humă moartă?...
O cană?... Ori o oală?... Sau, poate, chiar o
artă?...
Cu ce-și va umple vremea spre-a-și săvârși
isprava?
Oprindu-se o clipă ca pentru-o cugetare,
olarul zăbovește cu ochii în pământ...
Apoi boscorodește ceva, ca un descânt,
ridică ochii-n ceruri... Și-ncepe-a sa
lucrare.
Și-nvârte talpa roții încet, încet, ’nainte
și roata ia viteză spre-a nu se mai opri...
Și-n timp ce lutul moale nu e ce pare-a fi,
îngână iar, în șoaptă, neclarele cuvinte.
În fine, ia, centreză, și lut... și mâini...
și apă...
și degetele-i boante apasă lutul moale
ce prinde-a se preface încet, ușor, agale,
în ceea ce nici mintea nu-ncearcă să priceapă.
Văzând olaru-n transă spre abordări perfecte
punându-și în valoare talentul și ideea,
mă-ntreb: Divinitatea, când a creat femeia,
avut-a, mai mult, grijă de micile-i defecte?
Olarul modelează ceva rotund... O cană?...
Un blid?... O farfurie?... Dar lutul nu-l
ascultă
și ia o altă formă... Puterea lui ocultă
transformă lutul negru în sprintenă codană
ce sare de pe roată... În palma lui, olarul
deține o făptură din lutul dens și moale
menit să se transforme în vase, căni și oale
dar care-acum vorbește, uimindu-și făurarul:
- Am
fost un suflet nobil... Cu mii de ani în urmă
în
anticul Ninive[1]
trăiam ca o regină...
Sennaherib[2],
monarhul, tocmi o asasină
ce
mi-a grăbit sfârșitul unde și porcii scurmă.
Am hoinărit
milenii, simțind pe gât securea,
prin
mlaștini și pământuri, în altă ipostază...
Să știi
că, prin argilă, doar sufletul migrează!...
Și
mii de anii de-atuncea, am tot umblat, aiurea!
Și
asta, până astăzi, când mi-ai zorit ieșirea
din
boțul de lut negru în care-am fost surprinsă.
De
astăzi, că-s întreagă și sunt, din lut, desprinsă
voi
fi din nou regină!... Dar nu-ți feri privirea,
că
tu-mi vei fi alesul de astăzi înainte
și
pe-ale tale brațe pleca-vom în regat!
Cu
tine-oi trece Tigru și fluviul Eufrat!
Cu
tine, împărți-voi o dragoste fierbinte.
Olarului, și mintea, și sufletu-i se frâng
și așchii-i sar prin pieptu-i, din inimă și
coastă...
Blocat total în gesturi de groaznica-i
năpastă,
doar ochii și bărbia..., și degetele-i
plâng...
Nereușind să-ngâime nici două-trei cuvinte
e stana cea de piatră cu ochi, și nas, și
gură...
Înfățișându-și chipul, fantastica făptură
încearcă să-i transmită să-și mai
aducă-aminte
că-n marea migrațiune s-au mai văzut cei doi:
-
Demult, în preistoric, ne-am întâlnit odată
pe
alte vechi meleaguri... C-așa-i viața, ciudată!...
Ne-adună,
ne desparte, ne vântură strigoi
prin
câte și mai câte ce-au fost, sau ce-o să fie...
Suntem
o picătură de ploaie în noroi!
Suntem
asemeni clipei ce trece ca și noi!
Ne
este interzisă intrarea-n veșnicie!
Asemeni
frunzei moarte, la fel e viața ta
și
ce contează anii în scurtul drum al vieții?...
Căci
viața cu-al ei suflu, al puștii ori săgeții,
crează
spre-a distruge, distruge spre-a crea.
Înnebunit, olarul aruncă lut și roată,
zvârlindu-și toate cele cu infinită ură
sperând a-i fi desprinsă ciudata creatură
ce-i stă lipită-n palme fierbinte, nemișcată.
Voind de ea să scape, s-o zvârle să se
piardă,
o duce spre cuptorul ce nimicește totul...
Păgân, olarul tânăr, nătângul, idiotul,
în loc să-i sufle duhul, a pus-o-n foc... Să
ardă!
Dar echilibrul vieții își spune-ades
cuvântul...
Atras în focul magic, de mintea lui păgână,
avu olarul soarta să ardă împreună
cu opera-i divină... Și-acum, îi suflă
vântul!
Păgân, olarul tânăr, nebun ca toți poeții,
cutreierând văzduhul, prin cer apostolește
cu fumu-n care vântul fuioare împletește,
rotindu-se prin aer ca, însăși, roata vieții.
De sus privind pământul, un suflet abătut,
gândindu-se la spusa făpturii arsă-n moarte,
îngâimă-ntruna-n ceruri... Cum ne faci, Doamne, parte
să fim
asemeni clipei ce poate-a și trecut?...
Marginea, Suceava – 21 august 2016
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura
”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017
Comentarii
Trimiteți un comentariu