Trădarea inspirației

Eugen Laurian 

Șoptește marea, dimineața,

doar celor predispuși la reverie...

Doar celor ce aseară, ieșind din apatie

s-au dus pe malul mării s-o vadă scânteind

sub raza lunii pline, în valuri de argint

ce-au plâns de fericire, prin stropi, ca-ntr-o beție.

Doar celor ce ast’-noapte, când au vorbit cu marea

din jilțul din terasă, au lăcrimat sub geană,

iar dis-de-dimineață au străbătut, în goană,

nisipul ud al plajei să-i simtă răsuflarea.

Doar lor le spune marea prin câteva cuvinte

și șoapte iscusite, ca dintr-o întâmplare,

ce s-a-ntâmplat în noaptea cea dusă la culcare

sau cele petrecute cu-o seară înainte.

Doar sufletelor care pășesc de dimineață

prin apa adormită le spune să audă

secretul viu al nopții păstrat, cu-atâta trudă, 

de marea-nvolburată ce-n valuri se răsfață

și udă, ritmic, plaja, nisipul, digul, malul...

Prin nu știu ce miracol, abia atunci se-ndură

să-mi spună pe șoptite din tăinuita-i gură

ce-a auzit prin noapte și ce văzut-a valul.

Cum astăzi dimineață mi-a povestit c-aseară,

când scormoneam cuvinte să-ți scriu o elegie,

cu-n altul, oarecare, ai pus de-o poezie

și-ai risipit tot visul, anume să mă doară,

am înțeles în fine, cuprins de disperare,

că nu sunt din povestea doar mie hărăzită...

Că dintre toți bărbații lipseam din recuzită

doar eu!... Neinspiratul ce te-a adus la mare!

Mangalia – 25 iulie 2016
Din volumul ”Gravuri pe suflet” publicat la editura 

”Tempus Dacoromania Comterra”, București, 2017