Poveste de iarnă

de Eugen Laurian

Aștept necuprinsul să vină, să cearnă

din albele-i plete ninsori cât un veac,

s-aprind șemineul din strâmtul iatac

și, plin de dorințe, să-ncerc să te-mbrac

în propria-ți piele de sfânt și de drac

în care îți place să treci la atac...

Iar eu, un netrebnic – nebun maniac,

să mint ca-n poveste.. Poveste de iarnă.

S-adast infinitul să sune din goarnă

chemarea nebună de dulce atac

și-n tainica luptă, flămând și buimac,

să-i pun nedorinței doritul capac...

Să dreg așternutul cu unicul leac

și-acel neastâmpăr ce-ți vine de hac...

Să rog neșfârșitul, scrutând din cerdac,

să-mi spun-o poveste... Poveste de iarnă.

Și-apoi, universul, cernând, să aștearnă

povești nesfârșite din alb zodiac...

Cu gânduri rebele doresc să te fac

să crezi în poveste și-n patima – leac,

iar eu, păcătosul, să strig și să tac

ursitelor taine pătrunse-n iatac...

S-adorm în miracol... Și-apoi să prefac

minunea-n în poveste ... Poveste de iarnă.

Bragadiru – 5 ianuarie 2019