Protest cu oameni de zăpadă

 de Eugen Laurian

A nins, azi-noapte, ca-n povești,

cu fulgi mai mari ca bucuria

cu care s-a-mbrăcat câmpia

la margine de București.

M-a îndemnat ceva, anume,

nepotului să-i fac un om

înalt, voinic și monocrom

din albul ce-ascundea o lume.

L-am prins, la brâu, cu cingători,

pe cap i-am pus o mândră vază;

doi ochi frumoși, din căcărează,

priveau spre blânzii trecători.

Ca nas, ardeiul roș’ și mare

capta privirea tuturor,

iar gura, surâzând ușor,

era o dulce încântare

cu buzele-i răsfrânte-n lături...

Urechile, cam clăpăuge,

purtau, în lob, două belciuge...

Mai jos, ca brațe. două mături...

Scrutau, cei mici, după zăplazuri,

colosul alb autohton,

minunea mea din Parthenon...

Dar mi-a adus numai necazuri...

 *  *  *

Priveam lucrarea, mândru foc,

extaziat de nu se poate

când una mi-a strigat, din spate:

„Nu te credeam un dobitoc!...

Cu firea ta de cioclovină

să știi că m-ai băgat în draci!

Femeie trebuia să faci

și nu o javră misogină!”

*  *  *

M-am apucat, de teama ei,

și-alături am făcut femeia...

Dar, iarăși, mi-a sucit ideea

când m-a văzut, lucrând, un gay:

„Mă ofensezi, făcând pe stradă

muieri ce n-au a căuta!...

Să faci doi oameni, trebuia,

și nu femeie de zăpadă!...”

*  *  *

Un negru-tuci m-a ponegrit,

privindu-mă în ochi cu ciudă,

văzând că din zăpada crudă

niciunul n-a fost înnegrit...

 „Rasist bătrân și de rușine!...

Puteai să faci doi paralei

(măcar pe unul dintre ei!),

mai colorați... așa ca mine!”

*  *  *

Din colțul străzii,-un musulman

m-a înjurat de cele sfinte:

„Tu crezi c-acum e ca nainte

când nu posteai de ramadan?...

Cu mine ți-ai găsit beleaua

și-o să-ți înfing în fund ardeii,

pe cap, de n-ai să-i pui femeii

niqab-ul sfânt, ori feregeaua!”

*  *  *

Cutremurat de umilință

și temător de răzbunare,
mă pregăteam să cer iertare

că n-am luat adeverință

de la distinsul domn primar,

când, chiar atunci, mai beat ca tunul,

se-mpleticea în limbă unul

ce tropăia pe trotuar.

„Eu merg întins spre piața mare,

să fac chermeză cu <haș tag>

și am nevoie de-un ciomag...

Am chef nebun de-ncăierare!...”

Atât de treaz, că mergea – criță –,

m-a-mpins brutal, m-a dat înlături,

și-a smuls acele două mături

luându-le la răzmeriță:

Privind spre ele mi-a strigat:

„Erau mai bune două bâte

dar nici acestea nu-s urâte...

Nici astea nu-s de lepădat!

Auzi bătrâne?... Măi, moșnege,

(loviți-aș mutra de satrap!),

să am cu ce le-o da la cap,

nu ai, cumva, două ciomege?”

Cum n-am avut, s-a dus 'nainte

cu măturile la atac

să vină altora de hac

și, musai, să-i învețe minte.

Jandarmii l-au admonestat,

apoi i-au retezat avântul

și, în sfârșit, deznodământul:

cu măturile, l-au săltat...

Prin analize exigente,

ce-au cercetat nu prea se știe,

dar știu că din pungași, o mie,

doar mie mi-au găsit amprente.

Mi-au aplicat, la cap, tangenta:

 „La ocnă, junghi nenorocit!

La zdup, lichea!..., că ți-am găsit

pe coada măturii... amprenta.”

Degeab-am dat, cu explicații  

și m-am jurat pe Dumnezeu,

că, la proteste, n-am fost eu...

Dar ți-ai găsit cu... magistrații?

*  *  *

Cum nu-s un tip scandalagiu,

când fierb protestele în stradă

și dau să treacă-n bastonadă,

al dracului, de-acum, să fiu

de mai fac oameni de zăpadă!...

Bragadiru – 10 ianuarie 2019