Drumul spre niciunde

Eugen Laurian

Cu duhuri, care-au fost mai ieri ca tine,

s-au tot pavat poteci și căi de-acces

în infinituri goale de-nțeles

prin care vei străbate, mult și bine,

acele lumi spre care ai purces.

Cum nimeni, niciodată, n-o să știe

ce vei găsi la capătul de drum

învăluit în taină, nori și fum,

pecetluit în macrocosm și-n veșnicie

vei îmbrăca stelarul nou costum.

Nu știu de vei pleca cu vreo chemare

ori, poate, benevol și nepoftit;

dar știu că, apodictic, ți-e sortit,

(că toți suntem datori cu o plecare!)

s-ajungi, și tu, în zbor spre infinit.

Ce știu e că, pe drumuri către astre,

vei întâlni pe toți amicii mei

ce s-au grăbit să prindă cozi de smei

în goana lor spre stele roș-albastre

reiterând ce zis-a Galilei.

Nu vei claca de stres cumplit ori teamă

tot survolând planetele, în stol...

Când Sirius, în infinit ocol,

pretinde-va iertării tale vamă

vei adăsta la sânu-i benevol

și fără sideralul protocol

vei accepta cereasca panoramă

în care sufletele se destramă

sub îngeresc și necurmat control

al celui care-n infinit ne cheamă.

* * *

Cărări, pe care nimeni nu le știe,

și tainice unghere-n univers

zădărnici-vor ultimul demers

spre necuprinsuri de cosmogonie

din care vor ploua păreri de vers.

Vei stărui și, poate, vei ajunge

la cel ce judecata ți-o va da...

Văzând că toată necredința ta

nu poate bunătatea să-i alunge,

te vei spăși adânc, spre-a te ierta!

Bragadiru – 4 august 2018