Stampă marină

 de Eugen Laurian

Brizanți, spre maluri speriate,

ce-ntrec adeseori măsura...

Prin valurile înspumate

își țuguiază marea gura

spre țărmul tău de nestemate

(amprente ce au fost lăsate

de mersul tău și călcătura

tălpiței tale afundate –

o scoică ce-a lăsat natura

pe buza mării-ngândurate).

De te găsește-n așteptare

călcându-i iarăși așternutul

cu pasul mic de fată mare,

arzândă toată de-nceputul

unei iubiri năucitoare,

se prosternează la picioare

și-ți lasă vama și tributul

pasiunii sale arzătoare

uitându-și sarea și sărutul

pe gamba-ți ademenitoare.

În cruntul chin al căutării,

când vântu-i biciuie grumazul

în tot răstimpul așteptării

(pierzându-și, evident, extazul

c-ai dispărut din ochii mării),

ca rezultat al disperării

își încrețește brusc obrazul

și cu asprimea ne-ndurării

ne pedepsește cu talazul

pustia plajă a uitării.

Mangalia – 20 iulie 2016,

Din volumul „Gravuri pe suflet” 

publicat la editura Tempus Dacoromânia Comterra