Postări

Apocaliptică

Autor: Eugen Laurian Când moartea-și face-ncet recensământul și vrajba lumii râde la răscruci, se umplu cimitirele de cruci cutremurând și cerul, și pământul. În clocotul acid de smoală veche pe-un foc din ce în ce mai agitat, își etalează spaima și se zbat „nemuritorii” noi mușcați de streche ce se grăbesc cumplit să iasă-afară înveșmântați în straie de strigoi; nepocăiți, păcatu-i trage înapoi nesuportând ca iadul să dispară. Bragadiru – 22 decembrie 2019, Din viitorul volum de poezii

Am mai murit un pic

Motto: „Moare câte puțin cine nu riscă să construiască ceva nou.” Pablo Neruda     Atras de perturbante zădărniciri bizare, cum, din comoditate, ieri n-am mai scris nimic, acut mi-e sentimentul c-am mai murit un pic lăsând să zboare clipa cea veșnic călătoare. Marcat de griji anoste, ce vin din vreme-n vreme, arunc deșertăciunea pe-un gând amăgitor și-mi temperez visarea că, meditând, nu mor pe iambii și troheii nescriselor poeme. Avid, îmi iau condeiul... Gravez pe-a vieții filă sintagme ori nimicuri ce dau trăirii sens și, vrând frânarea vremii din ritmul ei intens, arunc cu anapestul în goana-i inutilă.   *   *   * Neculegând polenul ideilor fugare, invidiez albina ce-și face zilnic rond să zămislească aur pe-ntregul mapamond... Asupra-mi să se-aplece, o rog cu disperare! Autor: Eugen Laurian Bragadiru – 20 iulie 2019

Patimă cu ochi albaștri

 Autor: Eugen Laurian   A inimii patroană, mă-ncumet să-ți admir nuanța de safir total nepământeană. Albaștri și rotunzi, dau cerului pomană și norii-o iau la goană tăcuți și furibunzi. Căzându-ți, sub sprânceană, albastrul infinit, mi-e gândul pustiit  și sufletul – o rană. Putând scruta în ei, privirea ta – dojană demonică, vicleană – mă bagă la idei. Când mă cuprind – capcană, în hăul lor m-afund și simt, ca muribund, durerea inumană. Iar când în ei mă scald, iubire ori hârjoană, o dragoste spontană îi tulbură-n smarald. Candoare și prihană, mă fac să delirez dar vreau să îi păstrez la sânul meu, icoană, și-n taină, lor mă-nchin... Privirea-mi de satană aflând, patriciană, la țărmul lor, cămin.

Patimă cu ochii verzi

Autor: Eugen Laurian Mă mistuie, mă pierde tumultul ireal al unicului val din sufletul tău verde... A primăverii iarbă ascunde-n ochii tăi abisuri și călăi ce-s gata să mă soarbă. Străfunduri de fântână... În taină, îmi includ în verdele lor crud dorința mea păgână. Când îi privesc de-aproape extaziez... Mă scald în mare de smarald și-n tremurat de pleoape. Adulmecând eternul, când cruzi și aspri ți-s, un verde „de Paris” îmi flutură infernul. Și când la iad mă-mbie instinctul meu păgân, eu... slugă la stăpân rămân pe veșnicie! Bragadiru – 20 ianuarie 2020

Patimă cu ochii negri

 Autor: Eugen Laurian Amarnic mă detuni când te privesc de-aproape; cu-n tremurat de pleoape mă spulberi și m-aduni... Mă ard fără-ncetare, aprinși, cei doi cărbuni și-adâncul lor – genuni – m-atrag spre afundare. Cumplit de necomuni, sălbatici și păgâni, pe ochii mei stăpâni se fac, de luni și luni... Când nasc ei uragane, pârjoluri și furtuni, mă pun pe rugăciuni și-i simt, în gât, pripoane. Când patimi și minciuni îmi nasc trăiri amare, mă duc, din disperare, spre casa de nebuni. De-atâta nepăsare aș vrea să mă răzbun și-ți mușc cei doi tăciuni din pură disperare. Dar de apar minuni, privirea lor mă-ngheață și merg pe-un fir de ață, smintit, să mă cununi. Cu-acele mure coapte de-ai vrea să mă-mpreuni ți-aș face plecăciuni și-n plină zi... și-n noapte. Bragadiru – 3 aprilie 2018 Din viitorul volum de versuri

Hora de la Ruginoasa

Autor: Eugen Laurian Vin din Deal, pornesc din Vale, toți cu ghioage și toiege, să-și împartă-n cap ciomege scoțând urlete carnale. Unii cu spinarea ruptă, alții – capetele sparte... Dau și dau!... Se bat în parte-n cea mai inutilă Luptă. Fața li-e tumefiată; strigăte și pasiune... E tradiție, se spune, și ea trebuie urmată! Și când datina impune să iei furca, să bați coasa, „hora” de la Ruginoasa-i o curată misiune! Spre întreg amuzamentul, ziua toată – ne-ntreruptă, moldovenii mei se luptă să-și mențină-antrenamentul. Poate-așa, prin recreere   (fără noimă, fără normă!),   o să fie toți în formă dacă Ștefan le-o va cere! Ruginoasa – 1 ianuarie al fiecărui an
Concert de ursitoare (celor născuți la cumpăna anilor - între Crăciun și Bobotează) Autor: Eugen Laurian Motto: Ca un capricorn ce ești, trebuie să ajungi în vârf; căci doar de acolo poți avea o perspectivă clară asupra lucrurilor! Coboară azi, în sufletele voastre un Făt Frumos venit din Carul Mare spre-a oferi o caldă-mbrățișare din dragi nemărginiri, iubiri și astre. Un pui de om, ce-abia a răsărit din necuprinderi și din vis de mare, cu-n suflet nobil și înseninare, v-aduce-n dar un tandru gângurit. Cel mai frumos și mai dorit cadou sosește-n dar, din zările senine, când anul dă să plece și-altul vine... E-un nestemat..., e-un vis..., un bibelou! Saturn, planeta, îi va da putere... Sub semnul ei va reuși în viață ochind mereu o țintă îndrăzneață cu încăpățânare... și-n tăcere. Cum galbenu-i culoarea-i norocoasă, un ochi de tigru-i va conduce drumul... Va ști să își plătească-ntreg uiumul norocului ce-n drumul lui apasă...