Carte, la nisip

(dedicată Târgului de carte omonim 
ce se organizează, anual, la Mangalia)

Eugen Laurian


Bronzați-mi pe nisip, vă rog, o carte,
metafore cu iambi și cu trohei
în care marea nu-i la locul ei
ci-i dusă undeva, demult, departe,

să-și caute feciorii – fiii ei
plecați în larga lume ce-i desparte
de noi, de propriii fii și de consoarte,
că-n țara lor străinii-s dumnezei.

Și ei, acei plecați cu pașapoarte,
precum și noi, rămașii fără ei,
plătim din greu acestor corifei...
Tot noi plătim, de zor, și oale sparte!...

Tot noi, cei mai cuminți din mielușei,
absenți din lume, când lumea se împarte,
clădim vârtos pe bază de rapoarte,
doar mall-uri, vile, crâșme și moschei...[1]

Iar dacă gândurile-mi sunt deșarte,
bronzați-mi la nisip doar trei idei
de care să atârn anume derbedei
ce dus-au țara la un pas... de moarte.

***
Ca să-ți aduci copiii înapoi,
tu, țara mea cu sufletul în rate,
să-ți curăți legiuirea de păcate
și să-ți elimini țara de ciocoi!

Iar dacă nici aceasta nu se poate,
vă rog să-mi căutați câțiva eroi
că vreau să-mi pot aduce înapoi
chiar marea, cu nisipurile – toate!



Mangalia – 2 mai 2016
Din volumul ”Floare de salcâm”, 
aflat în pregătire.



[1] Apropo de aprobarea construirii, la București, a celei mai mari moschei din Țară, în condițiile în care, din motive conflictuale, economice, dar mai ales religioase, asistăm la un proces continuu de emigrare a musulmanilor către Europa și de islamizare a acesteia.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lăsați-mă ce sunt!...

Inevitabilii tembeli

Pasul 1 - Începe cu puțin